Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Primăria Municipiului Lugoj a primit protocolul de predare-primire a celor două blocuri ANL de pe Aleea Țesători.

Primăria Municipiului Lugoj a anunțat că marți, 2 noiembrie, a primit protocolul de predare-primire a celor două blocuri ANL de pe Aleea Țesători, care așteaptă de aproape doi ani să fie repartizate solicitanților.

Ghete si Bocanti Barbati - Magazin BIG MagPractic, este ultimul pas birocratic, înaintea înmânării cheilor viitorilor locatari.

“Săptă­mâna viitoare o comisie din Pri­mă­rie stabilită pentru preluarea a­cestor construcții, în prezența re­prezentanților ANL și a constructorului va lua în primire și adminis­trare noile spații locative, această acțiune fiind ultima fază a procedurilor legale. După această etapă va trebuie să se constituie asociația de lo­catari-chiriași și apoi se poate intra în apartamente. Cei care vor primi aceste apartamente se cunosc, sunt beneficiari din listele întocmite de fosta administrație, dar și cei care au intrat pe aceste liste ulterior, în urma actualizării do­sarelor depuse. Vom încerca până la finalul lunii noiembrie să predăm apartamentele către cei care le așteaptă”, a declarat Bogdan Blidariu, viceprimarul Lugojului.

În urma cu trei ani, la Lugoj a început ridicarea a două noi blocuri de tip ANL, pentru tineri, cu un inventar de 60 de apartamente, cu două ca­mere, dispuse pe patru niveluri (parter+3 etaje).

În total, în municipiul nostru există șapte blocuri ANL, din care unul construit pe structură de lemn.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

sursa: redesteptarea.ro

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Concerte și Spectacole

Sub genericul „Zilele Traian Grozăvescu”, la Lugoj va avea loc, în perioada 20-22 noiembrie 2025, un eveniment dedicat celebrării a 130 de ani de...

Radio & TV

Sâmbătă, 4 octombrie, în Sala Mare a Teatrului Municipal „Traian Grozăvescu” din Lugoj, a avut loc momentul comemorativ intitulat „Istorie și artă, omagiindu-l pe...

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștință faptul că pentru realizarea obiectivelor Autostrada Lugoj – Deva și VO Lugoj, pe teritoriul administrativ al Municipiului Lugoj...

Advertorial

Primaria Municipiului Lugoj, cu sediul in Lugoj, P-ta. Victoriei, nr. 4, anunță elaborarea primei versiuni a planului “PUZ – Dezvoltare zona de institutii si...