
Comuna Balinț investește în viitorul copiilor prin construirea unei săli de sport moderne, care va deservi Școala Gimnazială Balinț și întreaga comunitate școlară.
Investiția nu înseamnă doar construirea unei clădiri, ci crearea unui nou spațiu pentru educație, mișcare și socializare. Elevii școlii vor avea acces la un spațiu modern în care sportul poate deveni o parte importantă a vieții școlare, contribuind la un stil de viață sănătos, la dezvoltarea personală și la creșterea încrederii în propriile capacități.
Infrastructura va fi valorificată prin activități sportive și educaționale de tip FSE+, precum „Sport pentru toți”, mini-campionate, turnee intercomunale, activități educaționale, școli de vară și acțiuni dedicate implicării comunitare. Accentul va fi pus pe participare și cooperare, nu exclusiv pe performanță, astfel încât activitățile să fie accesibile tuturor copiilor, inclusiv celor vulnerabili, celor cu cerințe educaționale speciale și celor aflați în plasament.
Obiectivul general
Creșterea accesului echitabil la servicii educaționale și de formare de calitate, favorabile incluziunii și învățării pe tot parcursul vieții, prin dezvoltarea unei infrastructuri sportive moderne, accesibile și digitalizate, care să susțină educația fizică, activitățile extracurriculare și utilizarea tehnologiilor interactive și digitale, inclusiv pentru educație la distanță și activități educaționale inovative, contribuind la creșterea atractivității mediului educațional la nivel regional.
Obiective specifice ale proiectului
– Dezvoltarea infrastructurii educaționale sportive accesibile și incluzive, prin construirea și echiparea unei săli de sport moderne, adaptate utilizării de către toți elevii, inclusiv de către persoane cu dizabilități, în vederea îmbunătățirii accesului la activități educaționale și recreative de calitate.
– Integrarea tehnologiilor digitale și interactive în procesul educațional, prin dotarea sălii de sport cu echipamente moderne (videoproiector interactiv, sisteme Active Floor PRO3 și ochelari VR), pentru diversificarea metodelor de predare–învățare, stimularea participării active și susținerea educației inovative, inclusiv în format hibrid și la distanță.
– Creșterea atractivității mediului educațional și promovarea învățării pe tot parcursul vieții, prin utilizarea infrastructurii sportive ca spațiu multifuncțional pentru activități curriculare, extracurriculare și de formare, adresate elevilor, cadrelor didactice și comunității locale, contribuind la incluziune socială și la consolidarea rezilienței sistemului educațional.
Valoarea proiectului
Valoare totală: 10.405.462,51 lei
Cofinanțarea Uniunii Europene: 7.714.609,90 lei
Durata de implementare:
Data începerii: 10.07.2026
Data finalizării: 31.12.2028
Persoana de contact:
Nume: Micsa Oprea Anca
Funcția: Manager proiect
e-mail: primariabalint@yahoo.com
„Proiectul este cofinanțat de Uniunea Europeană, prin ADR Vest în calitate de Autoritate de Management pentru Programul Regional Vest 2021-2027. Pentru informații detaliate despre program, accesați www.vest.ro”.
„Conținutul acestui material nu reprezintă în mod obligatoriu poziția oficială a Uniunii Europene sau a ADR Vest”.








































































































































































