Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

INCENDIU LA HERENDEȘTI

Un incendiu puternic a mistuit acoperișul unei case din satul Herendești, aflat la câțiva km de Lugoj. Potrivit lugojinfo.ro, inițial focul a izbucnit la un grajd din gospodăria afectată, dar flăcările au avansat rapid și în numai câteva minute au cuprins și acoperisul casei. Nenorocirea s-a petrecut ieri după-amiază. Localnicii susțin că nimeni nu a reușit să facă ceva până la sosirea pompierilor de la Lugoj, flăcările extinzandu-se cu repeziciune. Pompierii s-au chinuit să stingă focul mai bine de o oră. Pagubele se ridică la peste o sută de mii de lei, întreg acoperișul casei fiind distrus de foc, iar pereții de apă. Primele concluzii trase de pompieri indică faptul că focul ar fi izbucnit de la instalația electrică veche, însă urmează să stabileasca în ce condiții s-a declanșat incendiul după ce va fi finalizată ancheta. Din păcate, nu este singurul incendiu petrecut în Timiș în ultimele24 de ore. Pompierii au fost solicitați să intervină azi-noapte la Dudeștii Noi, unde o casă a fost curpinsă de flăcări, iar focul se manifesta violent. În urma incendiului au ars acoperișul, mobilierul și aparatele electrocasnice de la etajul 1 al imobilului. Din fericire, în nici unul dintre cazuri nu s-au înregistrat victime.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Presiunea apei a fost redusă în municipiul Lugoj pentru a permite echipelor Aquatim să intervină la o avarie apărută pe strada Cloșca. Măsura a...

Știri

Un incendiu violent a izbucnit în noaptea de duminică spre luni, în localitatea Șag, județul Timiș. Flăcările au cuprins o locuință, iar intervenția pompierilor...

Știri

Mai multe localități din județul Timiș vor fi afectate de întreruperi programate ale alimentării cu energie electrică în perioada 14–18 septembrie 2026. Compania Rețele...

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștința cetățenilor, a riveranilor și a tuturor participanților la trafic faptul că, în vederea desfășurării în condiții optime de...