Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Prima zi de școală ar putea deveni zi liberă pentru părinți

Senatul a aprobat tacit, luni, o inițiativă legislativă care prevede ca prima zi a anului școlar din învățământul preșcolar, primar și gimnazial să fie zi liberă pentru părinți. Proiectul, transmis de Agerpres, a trecut automat după ce termenul pentru dezbatere și vot – 3 decembrie – a expirat fără ca senatorii să își exprime poziția.

Propunerea legislativă, depusă de senatorul PSD Claudiu-Daniel Catană, stabilește că părinții, conform definiției din Noul Cod Civil, vor beneficia de o zi liberă pentru a putea participa la începutul noului an școlar.

Inițiatorul subliniază în expunerea de motive importanța acestui moment pentru copii și familiile lor:

„Prima zi de şcoală este un eveniment important pentru toată familia. Cu toate că aduce multe sentimente, trebuie să ne amintim că fiecare copil este diferit şi poate simţi această zi în felul său. Este crucial ca părinţii să fie prezenţi pentru copilul lor şi să îi ofere sprijinul de care are nevoie, ajutându-l astfel să se adapteze mai uşor noului mediu, fie că vorbim de grădiniţă sau de şcoală. Din păcate, începutul anului şcolar coincide cu o zi lucrătoare, iar pentru ca părinţii să poată fi prezenţi la festivitate este nevoie ca aceştia să îşi ia o zi liberă din concediul de odihnă sau să se învoiască de la locul de muncă. Nu puţine au fost cazurile când angajatorul a refuzat învoirea sau chiar a sancţionat o eventuală întârziere a angajatului.”

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Senatul este prima Cameră care a analizat proiectul, iar decizia finală va aparține Camerei Deputaților, forul legislativ decizional.

Vă recomandăm

Știri

Un incident tensionat a avut loc luni, 7 septembrie 2026, în sediul Primăriei Ohaba Lungă, județul Timiș. Un localnic care venise la instituție pentru...

Știri

Prima zi de școală vine cu emoții, nerăbdare și multe lucruri noi, iar pentru copiii care intră pentru prima dată într-o clasă pregătitoare, un...

Advertorial

Astăzi, 31.07.2026, Municipiul Lugoj – prin Primar, anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a următorului act normativ: Proiect de hotărâre...

Politică

Președintele USR, Dominic Fritz, a reacționat public după ce PSD a introdus un amendament la legea Agenției Naționale de Integritate (ANI), care prevede încetarea...