Alertă, miercuri seara, la Spitalul de Copii Louis Țurcanu din Timișoara. Un miros puternic de ulei încins și fum ce provenea din camera tehnică a spitalului, a pus pe jar pompierii. Aceștia au intervenit cu mai multe echipaje, ajunși la fata locului au trecut la ventilarea spațiilor afectate. Din primele informații, 25 de pacienți au fost evacuați și mutati in clădirea principala a unității sanitare.
Au fost alertate Detașamentele 1 și 2 de Pompieri Timișoara și s-au deplasat la locul evenimentului 1 ofițer și 45 subofițeri cu șase autospeciale autospeciale de stingere, două autoscări mecanice de lucru și salvare de la înălțime, două autospeciale de primă intervenție si comandă, două ambulanțe SMURD și trei ambulanțe SAJ. La sosirea echipajelor de intervenție la locul evenimentului s-au constatat degajări de fum în sala de oxigen. 14 adulți (personal medical) și 20 de aparținători împreună cu 24 de copii au fost evacuați, mutați în clădirea principală a spitalului. S-a acționat pentru ventilarea încăperii.
Din primele informații, incidentul s-a produs de la un compresor, din cauza unui simering (garnitură defectă).
Se pare că a fost vorba de o scurgere de ulei de la camera compresoarelor, a anunțat directorul medical al unității medicale. Acesta a punctat că nu a existat nici foc, nici fum, ci doar miros de ulei încins.
Zorința Mircov, purtător de cuvânt ISU Timiș, a dat asigurări, miercuri seară, la Antena 3 CNN, că nu sunt victime. Misiunea este, în continuare, în dinamică. Din fericire nu s-au înregistrat victime.
sursa:dcnews.ro


































































































































































