Un accident rutier grav s-a produs vineri dimineață, 14 august 2026, pe DN6, în localitatea Jena, județul Timiș. Evenimentul a avut loc în jurul orei 8:46, iar la intervenție au fost mobilizate mai multe echipaje de salvare, inclusiv elicopterul SMURD Caransebeș.
La fața locului au ajuns pompierii de la Detașamentul de Pompieri Lugoj, cu o autospecială de primă intervenție și comandă și o autospecială de descarcerare. În sprijin au intervenit un echipaj SMURD și două ambulanțe SAJ.
În accident au fost implicate trei autoturisme, în care se aflau șapte persoane, printre care și un minor. Din nefericire, un bărbat a murit în urma impactului.
Celelalte persoane implicate au fost evaluate medical la fața locului, fiind conștiente și cooperante. Cinci dintre acestea au fost ulterior transportate la spital pentru îngrijiri medicale.
Cum s-a produs accidentul de pe DN6
Potrivit polițiștilor, accidentul s-a produs după ce un autoturism a intrat în coliziune cu o altă mașină, fiind ulterior proiectat într-un al treilea autoturism.
„Astăzi, 14 august 2026, în jurul orei 08:40, un bărbat, în vârstă de 62 de ani, a condus un autoturism pe DN6, dinspre localitatea Lugoj către Caransebeș, iar, la un moment dat, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, în vârstă de 32 de ani. În urma impactului, autoturismul condus de bărbatul de 62 de ani a fost proiectat într-un alt autoturism, care circula regulamentar”, transmit polițiștii.
Bărbatul în vârstă de 62 de ani a decedat. Alte cinci persoane au fost rănite și transportate la spital.
La acest moment, traficul rutier pe DN6, în zona producerii accidentului, este blocat pe ambele sensuri de mers.
Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs tragedia. A fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.




































































































































































