Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Sănătate

Spitalul „Victor Babeș” din Timişoara suplimentează numărul paturilor destinate cazurilor COVID

Numărul de paturi din zona roșie a Spitalului de Boli Infecțioase din Timișoara, destinate cazurilor COVID-19, a fost suplimentat începând de astăzi.

Managerul spitalului, Cristian Oancea, spune că măsura a fost luată ca urmare a “exploziei” de pacienți infectați cu SARS-CoV-2. Potrivit lui Oancea, cele 23 de paturi suplimentare, destinate pacienţilor cu COVID-19, sunt în secţia de Boli infecţioase.

Cizme Dama din Piele Model Nou“În ultimele zile a fost, practic, o explozie de pacienţi infectaţi cu SARS-CoV-2 care au ajuns la noi, având forme moderate, dar şi severe. Nu puţini sunt cei care au nevoie de oxigen suplimentar. Am fost nevoiţi să extindem ‘zona roşie’ şi am introdus încă câteva saloane de la Boli infecţioase. Pacienţii care erau în acele încăperi au fost mutaţi într-o altă ‘zonă albă’. Am reorganizat secţia de Pneumologie. Vrem să o păstrăm ‘albă’. Nu ne putem permite să neglijăm pacienţii cu patologii acute, asta în primul rând, dar nici pe cei cu neoplasme”, a anunţat Cristian Oancea.

La etajul I al spitalului vor fi trataţi atât pacienţii cu diagnostic de pleurezie, cu pneumonii, altele decât cele produse de coronavirus, BPOC, dar şi cei cu neoplazii pulmonare. La etajul II vor fi trataţi pacienţii cu TBC.

Pentru viitor se are în vedere şi înfiinţarea unei secţii de pre-terapie pentru pacienţii cu COVID, care au dezvoltat forme severe şi foarte severe de boală, în funcţie de evoluţia cazurilor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Geci dama magazin Big Mag

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Noul complex studențesc construit de Universitatea de Vest din Timișoara a fost inaugurat în prezența premierului interimar Ilie Bolojan. Clădirea dispune de 902 locuri,...

Politică

Curtea Constituțională a stabilit, luni, că este constituțional amendamentul introdus în Legea integrității la cererea PSD și AUR, prin care aleșii declarați incompatibili sau...

Știri

Un accident rutier grav s-a produs vineri dimineață, 14 august 2026, pe DN6, în localitatea Jena, județul Timiș. Evenimentul a avut loc în jurul...

Advertorial

MUNICIPIUL LUGOJ, cu sediul în municipiul Lugoj, Piața Victoriei nr. 4, județul Timiș, anunță publicul interesat cu privire la intenția de a depune la...