De la ultima raportare, la nivel naţional au fost infectate cu Sars-Cov-2 alte 3.950 persoane, fiind efectuate 23.392 de teste RT-PCR şi 10.152 de teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 1.022 de pacienţi.
Până astăzi, 2 martie, pe teritoriul României, au fost confirmate 808.040 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
744.040 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.950 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
În intervalul 01.03.2021 (10:00) – 02.03.2021 (10:00) au fost raportate 106 decese (62 bărbați și 44 femei).
Până astăzi, 20.509 persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
105 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost raportate comorbidități până în prezent.
În ultimele 24 de ore au fost efectuate 23.392 de teste RT-PCR (15.539 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 7.853 la cerere) și 10.152 de teste rapide antigenice.
surs: debanat.ro




































































































































































