Pandemiile vin și trec, iar coronavirusul actual, care îngrozește întreaga planetă, nu este nici prima, și din păcate, nu va fi nici ultima ”plagă” a omenirii.
Cum se adaptau lugojenii, pe vremuri, la gravele boli ale trecutului (ciuma, holera, variola) vom descoperi în rândurile viitoare. Plata cu monedele în găleata cu oțet, livrarea mărfii printr-un soi de burlan, ca măsură de distanțare socială a epocii, dezinfectarea corespondenței cu fum, sunt doar câteva din soluțiile ingenioase găsite de lugojenii de odinioară în vremuri de pandemie.
În Cetatea Orșovei, poarta Imperiului la Dunăre, călătorii care veneau din Țările Române și din Orient, cu corăbiile, intrau în carantină obligatorie, organizată încă de atunci pe mai multe niveluri de alertă. Unul dintre acești călători blocați în carantină, la anul 1841, a fost nimeni altul decât celebrul scriitor danez Hans Christian Andersen, care a lăsat în urmă interesante mărturii asupra acestei pagini mai puțin cunoscute a istoriei Banatului.
Plata în găleata cu oțet și livrarea mărfii cu ”burlanul”
Pentru a nu paraliza comerțul și circulația banilor, pe timp de ciumă, plata se făcea într-un vas cu oțet. Clientul punea banii în vasul cu oțet, care uneori era o găleată, iar comerciantul lua moneda dezinfectată de acolo. Este foarte interesant faptul că, și în secolele XVII – XVIII, lugojenii erau preocupați ca economia să funcționeze totuși, și în situații de criză!
O altă metodă, care poate fi apreciată și azi ca fiind foarte ingenioasă este cea a ”burlanului”. Pe timp de molimă, comercianții din acele vremuri practicau, ca și în timpul crizelor moderne, ”distanțarea socială”. Un brutar, de exemplu, făcea pâinea, pe care apoi o vindea la geam. Pentru a ține distanța și a evita contactul cu clienții, el folosea un tub, un fel de ”burlan”. Mușteriul punea banii în acel tub, vânzătorul înclina tubul, lua plata, punea pâinea și înclina tubul din nou, spre cumpărător. În acest fel, contactul direct era evitat. Credem că o astfel de soluție ar fi valabilă și azi!
Banatul, focar de epidemii
Banatul în special a fost supus, de-a lungul vremurilor, la asaltul epidemiilor mortale (unele dintre ele cu o rată a mortalității teribilă), având în vedere situația sa specială. Și în jurul Lugojului se găseau astfel de terenuri mlăștinoase (ne amintim de mlaștina în care și-a găsit sfârșitul tragicul erou al orașului, generalul conte Veterani), iar ele erau o veșnică sursă de infecție. Plus că, după colonizarea așa zis germană din 1718, oameni veniți din Alsacia, Lorena, Luxemburg, Tirol, Slovacia şi Germania de Sud, au schimbat nu numai țara, ci și aerul, dând piept cu molime ale locului, cu care nu erau obișnuiți!
Un articol de Cristian Ghinea, sursa: redesteptarea.ro
