De mâine porensc la drum Trenurile Zăpezii 2019. CFR Călători a lansat oferta tarifară cu reduceri, valabilă în perioada 8 ianuarie – 28 februarie la trenurile spre şi dinspre cele mai căutate staţiuni montane pentru schi, cum sunt cele de pe Valea Prahovei şi Vatra Dornei. Reducerile vor fi de 25% de luni până joi, pentru călătoriile pe rută directă, la clasa a 2-a, cu trenurile InterRegio care au ca punct de plecare sau destinaţie una din staţiunile montane de pe ruta Sinaia-Braşov sau din Vatra Dornei. Pentru călătoriile la clasa a 2-a cu trenurile InterRegio care circulă pe Valea Prahovei, reducerile vor fi între 31 și 56% zilnic, prin extinderea ofertei „Reduceri de weekend pe Valea Prahovei”, informează CFR Călători. Biletele la preţ redus pot fi achiziţionate online pe site-ul cfrcalatori.ro, de la automatele din gări sau de la casele de bilete, precum şi de la agenţiile de voiaj CFR şi agenţiile de turism.








































































































































































