Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

40 DE LUGOJENI AU DONAT AZI SÂNGE

Finalul lunii iunie a adus o nouă sesiune în campania ”Donează sânge, salvează vieți!”, organizată de Clubul Rotary, Cluburile Rotaract și Interact Lugoj, împreună cu Spitalul Municipal ”Dr. Teodor Andrei” și Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Timișoara. Încă de dimineață, unul câte unul, 40 de lugojeni au venit să doneze sânge, pentru a-și ajuta aproapele. Dacă unii au fost pentru prima dată, pentru alții deja a devenit o obișnuință.

Deoarece persoane ca și noi cu probleme necesită acest lucru noi trebuie să fim alături de ei la bine și la rău. Și eu am avut probleme în familie. Au fost și ei alături de mine, Noi trebuie să fim foarte foarte buni și să fim alături de cei care au nevoie. Este pentru prima dată când sunteți aici să donați sau ați mai donat și până acum? Am mai donat și până acum. Vin frecvent, din trei în trei luni

Pentru mine este prima oară. Am mai încercat până acum. Mă motivează faptul că poate pot să salvez o viață și să îți ajuți aproapele. Până la urmă despre asta este vorba când venim să donăm. Cu siguranță voi mai veni. Voi fi pregătită. Acum sunt și pe listă. Deci când se va mai dona sânge o să știu și o să vin

Cantitatea de sânge recoltată este de 410-450 ml, iar acțiunea de donare propriu-zisă nu durează mai mult de 10 minute. Trusa utilizată pentru fiecare donare este sterilă şi de unică folosinţǎ, fiind exclusă orice fel de contaminare. În afara faptului că prin gestul său fiecare donator poate salva trei vieți, există și o serie de beneficii, precum monitorizarea stǎrii de sǎnǎtate cu ocazia fiecǎrei donǎri, prin evaluare clinicǎ și de laborator, acordarea, la cerere, a șapte tichete valorice, precum și ȋnregistrarea ȋn Registrul Național al Potențialilor Donatori de celule Stem. De asemenea, ziua donării este liberă de la serviciu.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Mariana Agache, past president Rotary Club Lugoj:

Se derulează ca de obicei. Lumea deja este obișnuită, avem donatori fideli care deja știu că tot la trei luni vin să doneze. Lumea este bucuroasă că există această posibilitate și la Lugoj și nu mai este nevoie să bată drumul până la Timișoara. Eu cred că și faptul că îi programăm contează. Oamenii știu că trebuie să vină la o anumită oră și nu trebuie să aștepte chiar așa de mult. Câți ați avut astăzi programați? În jur de 40. Vara este destul de greu să îi adunăm că lumea mai pleacă în concedii, dar în principiu cam 40 pe zi

Mâine va avea loc o nouă acțiune de acest gen. Deja sunt 30 de donatori înscriși pe liste, iar cei care doresc să doneze se pot programa trimițând un mesaj pe pagina de facebook a Clubului Rotary Lugoj.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Media & Cultura

Muzeul de Istorie, Etnografie și Artă Plastică Lugoj îi invită pe iubitorii de artă sâmbătă, 1 august, începând cu ora 16:00, la vernisajul expoziției...

Știri

Pregătirile pentru sezonul rece sunt în desfășurare la Timișoara, iar societatea de termoficare Colterm susține că dispune deja de un stoc de cărbune și...

Advertorial

Astăzi, 31.07.2026, Municipiul Lugoj – prin Primar, anunță deschiderea procedurii de transparență decizională a procesului de elaborare a următorului act normativ: Proiect de hotărâre...

Advertorial

Anunț privind depunerea solicitării de obținere a avizului de mediu pentru planul/programul menționat și declanșarea etapei de încadrare  Primaria Municipiului Lugoj, cu sediul in...