Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Sport

VOLEIBALISTELE DIN BANAT, ÎN SPRIJINUL ALEXANDREI

 

Cele două echipe de volei din județ, Agroland Timișoara și CSM Lugoj, se implică și ele în ajutorarea fetiței de 12 ani din Lugoj, Alexandra Mustață care suferă de o malformație arterio-venoasă a feței, care se manifestă prin sângerări masive la nivelul cavității bucale. Voleibalistele de la Lugoj și Timișoara, reunite sub fileu, vor organiza o strângere de fonduri mâine, cu ocazia cuplajului voleibalistic pe care cele două formații îl vor susține la Lugoj. Conducătorii celor două echipe vor scoate la licitație două tricouri cu autografele jucătoarelor, la intrare urmând a fi amplasată și o urnă de donații.

Ion Moldovan, vicepreședintele secției de volei CSM Lugoj:

Profitând de faptul că va fi o acțiune inedită, un cuplaj voleibalistic în care patru din cele mai bune echipe din țară se regăsesc în același loc, adică în Sala Ioan Kunst Ghermănescu, echipa de volei s-a gândit să organizeze o acțiune de sprijinire a micuței Alexandra. Fetele încearcă să pună mână de la mână și să adune o parte din fondurile care îi sunt atât de necesare pentru continuarea tratamentului. Vom avea o licitație de tricouri. Vom pune la dispoziție tricourile echipei CSM Lugoj și Agroland Timișoara, poate și oaspeții noștri, Târgoviște și Bacău vor fi dispuși. Vom licita aceste tricouri. Bineînțeles va exista o urnă de donații, în care oricine dorește poate să pună o sumă de bani.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Boala Alexandrei poate fi tratată la o clinică din Turcia, însă costurile sunt uriașe. Mama fetei, asistentă pe ambulanță la Lugoj, a reușit să adune o parte din bani, circa 9.000 de euro, însă suma de care are nevoie pentru a-și salva copila este de 25.000 de euro, astfel că orice ajutor este binevenit.

Ion Moldovan, vicepreședintele secției de volei CSM Lugoj:

 Nu are cum să nu te impresioneze când vezi un copil atât de vesel, atât de activ, atât de prins în ceea ce înseamnă nu doar povestea copilăriei, ci și viața în sine, la care se adaugă lupta titanică a mamei acesteia. Impresionant este faptul că fetele din echipa de volei au fost cele care au dorit acest lucru și au insistat la noi la conducere să organizăm ceva. Pentru că dacă stăm să ne gândim, Alexandra putea fi una dintre voleibaliste sau una dintre colegele lor.

Iubitorii voleiului, dar și cei care vor să o ajute pe Alexandra sunt așteptați mâine la Sala Sporturilor I.K.Ghermănescu, unde de la ora 16.30 va avealoc partida dintre UVT Agroland Timișoara și Știința Bacău, iar de la ora 19  se va juca partida dintre CSM Lugoj și CSM Târgoviște. De asemenea, cei care doresc să o ajute pe Alexandra, pot dona și în conturile deschise la Raiffeisen Bank pe numele Cuza Ileana Olguța.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Sport

La doar 13 ani, Georgiana Popa făcea primii pași în prima ligă, debutând pentru CSM Lugoj chiar într-un meci împotriva echipei Alba Blaj. Astăzi,...

Sport

Tudor Haldea, născut în 2013 la Lugoj, devine rapid unul dintre cei mai promițători tineri șahiști ai generației sale. Legitimat la secția de șah...

Sport

După partida pierdută la mare luptă la malul mării cu 2-3 în Play Off-ul Diviziei Naționale A1, (în care a avut minge de meci...

Sport

Sâmbătă, 14 martie 2026, de la ora 19:30 , Sala Polivalentă ”Gabriela Szabo” din orașul Voluntari a găzduit, în fața a 150 de spectatori,...