Trupa The Humans va reprezenta România la Eurovision Song Contest 2018, de la Lisabona (Portugalia), cu piesa „Goodbye”, câştigătoare a finalei selecţiei naţionale Eurovision, care s-a desfăşurat duminică seară, la Sala Polivalentă din Bucureşti şi a fost difuzată în direct la TVR.
La capătul celor cinci semifinale ale selecţiei naţionale, o premieră în istoria Eurovision România, 15 piese au fost prezentate, duminică seară, pe scena Sălii Polivalente din Bucureşti, într-un spectacol realizat de Televiziunea Română în parteneriat cu Primăria Municipiului Bucureşti, prin ARCUB: Feli („Bună De Iubit”), Mihai („Heaven”), Jukebox feat Bella Santiago („Auzi Cum Bate”), The Humans („Goodbye”), Eduard Santha („Mesom Romales”), Teodora Dinu („Fly”), Dora Gaitanovici („Fără Tine”), Claudia Andas („The One”), Tiri („Deşert De Sentimente”), Erminio Sinni & Tiziana Camelin („All The Love Away”), Xandra („Try”), Vyros („La La La”), Alexia & Matei („Walking On Water”), Echoes („Mirror”) şi Rafael & Friends („We Are One”).
Fiecare dintre cei şase membri ai trupei The Humans rezonează în acelaşi mix de stiluri muzicale, funk-pop-rock: Adi Tetrade (tobe), Alin Neagoe (bass), Alexandru Matei (clape), Alex Cismaru (chitară), Adrian Tănase (voce), Cristina Caramarcu (voce).
Cel mai recent single lansat de trupa The Humans, „Goodbye”, este compus de Alin Neagoe, Cristina Caramarcu şi Alexandru Matei.
Tot în show-ul de duminică, reprezentantul Moldovei la Eurovision, trupa DoReDos, a interpretat, în premieră, melodia care va reprezenta ţara vecină pe scena din capitala Portugaliei, „My lucky day”. Moldovenii au ales sâmbătă artistul care îi va reprezenta în finala internaţională, iar TVR a fost prima televiziune unde acesta a interpretat piesa câştigătoare.
Sub sloganul „All aboard”, Eurovision Song Contest 2018 va aduce, pe scena din Lisabona, reprezentanţii celor 42 de ţări înscrise în competiţie, în afară de Portugalia: Albania, Armenia, Australia, Austria, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Croaţia, Cipru, Cehia, Danemarca, Estonia, Elveţia, Finlanda, Franţa, Germania, Georgia, Grecia, Islanda, Irlanda, Israel, Italia, Letonia, Lituania, Malta, Marea Britanie, Moldova, Muntenegru, Olanda, Norvegia, Polonia, Portugalia, România, Rusia, San Marino, Serbia, Slovenia, Spania, Suedia, Ucraina, Ungaria.
Semifinalele concursului vor avea loc pe 8 şi 10 mai, iar finala, pe 12 mai.
România face parte dintre cele 18 ţări care vor concura în cea de-a doua semifinală a competiţiei Eurovision 2018, în prima semifinală fiind înscrise 19 candidate. Împărţirea ţărilor participante pe semifinale este următoarea:
• Semifinala 1 – prima parte: Albania, Azerbaidjan, Belarus, Belgia, Bulgaria, Cehia, Estonia, Islanda, Israel, Lituania;
• Semifinala 1 – partea a doua: Armenia, Austria, Croaţia, Cipru, Finlanda, Macedonia, Grecia, Irlanda, Elveţia;
• Semifinala 2 – prima parte: Australia, Danemarca, Norvegia, Moldova, România, Rusia, San Marino, Serbia, Olanda;
• Semifinala 2 – partea a doua: Ungaria, Georgia, Malta, Muntenegru, Letonia, Polonia, Slovenia, Suedia, Ucraina.
sursa: Mediafax
