Taxa auto 2018. ANAF a rambursat, într-o lună, 173 milioane lei

Statul, prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală (ANAF), a rambursat, în decurs de o lună, suma de 173 de milioane de lei către şoferii care au solicitat restituirea taxei auto, a declarat ministru Mediului, Graţiela Gavrilescu.

„Din data de 17 martie şi până în prezent, prin ANAF, statul a rambursat către populaţie 173 de milioane de lei din vechile taxe auto care au fost implementate în perioada 2007 – 2013”, a spus ministrul la o emisiune a unui radiodifuzor.

Întrebată care este stadiul înlocuirii timbrului de mediu, Gavrilescu a menţionat că, la ora actuală, încă se lucrează la finalizarea unui studiu de impact.

Recent, Ministerul Finanţelor a publicat un proiect de Ordonanţă de Urgenţă în care se preciza că persoanele care solicită restituirea sumelor plătite în contul taxei auto nu vor mai fi obligate să anexeze la cerea de restituire documentele care să dovedească efectuarea plăţilor şi nici copiile cărţii de identitate a vehiculului şi a certificatului de înmatriculare.

Taxa auto pentru autovehicule la prima înmatriculare a fost introdusă pentru prima dată la 1 ianuarie 2007, imediat după aderarea României la Uniunea Europeană. La acea vreme, taxa de primă înmatriculare se calcula în funcţie de trei variabile: vechimea maşinii, tipul de catalizator (euro) şi capacitatea cilindrică a maşinii.

sursa: romaniatv.net

leave a reply