Pasagerii care au zboruri programate de pe Aeroportul Internațional Timișoara trebuie să țină cont de perioada de suspendare a operațiunilor, impusă de lucrările de refacere a pistei. Conducerea aeroportului anunță că activitatea va fi reluată cel târziu în dimineața zilei de 23 noiembrie, iar termenul de închidere nu va fi prelungit nici în cazul unor condiții meteorologice nefavorabile.
Potrivit lui Marian Chivu, directorul de operațiuni al aeroportului, durata estimată a întreruperii este de maximum 20 de zile. Calendarul lucrărilor a fost stabilit ținând cont inclusiv de programul companiilor aeriene și de necesitatea informării pasagerilor afectați.
Aeroportul se redeschide în seara de 22 noiembrie. Ce se întâmplă cu zborurile
Reprezentanții aeroportului dau asigurări că lucrările se vor încadra în perioada anunțată, chiar dacă vremea ar putea îngreuna intervențiile. Mai mult, redeschiderea este programată pentru seara zilei de 22 noiembrie, astfel încât aeronavele să poată reveni la operațiuni începând din dimineața următoare.
Marian Chivu a explicat pentru Radio Timișoara motivele stabilirii acestui calendar și modul în care a fost organizată reluarea activității:
„Perioada este de maxim 20 de zile. Vă dați seama că în spatele acestei decizii sunt companiile aeriene și, bineînțeles, toți pasagerii care au fost informați. Nu va fi nicio prelungire a perioadei de închidere, chiar dacă vremea ar putea să ne creeze anumite dificultăți. Am luat în calcul și acest aspect, deci practic perioada nu va fi depășită. În data de 22 noiembrie, seara, la oră locală 21.00, Aeroportul Timișoara se redeschide pentru ca să vină aeronavele ce vor începe operarea în cursul zilei de 23 noiembrie, dimineața”, a declarat Marian Chivu, pentru Radio Timișoara.
Directorul de operațiuni a mai precizat că suspendarea temporară a zborurilor va avea consecințe financiare pentru aeroport. Cu toate acestea, pierderile au fost asumate de conducere, având în vedere importanța lucrărilor necesare pentru refacerea pistei.
Astfel, dacă programul anunțat este respectat, pasagerii vor putea călători din nou de pe Aeroportul Internațional Timișoara începând cu 23 noiembrie.






































































































































































