Potrivit Ordinului de ministru 3.694/2024, pentru beneficiarii primari ai educației, anul școlar 2024-2025 începe în 9 septembrie și se încheie pe 20 iunie, cu unele excepții:
Pentru elevii claselor a XII-a zi, a XIII-a seral și frecvență redusă, anul școlar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 6 iunie 2025.
Pentru clasa a VIII-a, anul școlar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 13 iunie 2025.
Pentru clasele din învățământul liceal – filiera tehnologică, cu excepția celor terminale și pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 27 iunie 2025.
Pentru clasele din învățământul postliceal, durata cursurilor este cea stabilită prin planurile-cadru de învățământ în vigoare.
Anul școlar 2024-2025 se structurează pe intervale de cursuri și intervale de vacanță.
Intervale de cursuri și vacanțe
– Cursuri: 9 septembrie 2024 – 25 octombrie 2024;
– Vacanță: 26 octombrie 2024 – 3 noiembrie 2024;
– Cursuri: 4 noiembrie 2024 – 20 decembrie 2024;
– Vacanță: 21 decembrie 2024 – 7 ianuarie 2025;
– Cursuri: 8 ianuarie 2025 – 14 februarie 2025 (județul Timiș);
– Vacanță: 15 februarie 2025 – 23 februarie 2025 (județul Timiș);
– Cursuri: 24 februarie 2025 – 17 aprilie 2025 (județul Timiș);
– Vacanță: 18 aprilie 2025 – 27 aprilie 2025;
– Cursuri: 28 aprilie 2025 – 20 iunie 2025 ( cu excepțiile menționate mai sus);
– Vacanța de vară: 21 iunie 2025 – 7 septembrie 2025.