Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

[VIDEO] Șofer încătușat după ce a lovit intenționat cu mașina un polițist local la Timișoara

Sâmbătă, în zona Pieței Unirii din Timișoara, un șofer a fost încătușat în plină stradă după ce a lovit cu mașina un polițist local. Incidentul a avut loc în momentul în care conducătorul auto parcase pe un loc destinat persoanelor cu handicap.

Un echipaj al Poliției Locale, aflat în zonă, l-a legitimat pe bărbat și l-a amendat. După ce agentul i-a înapoiat actele, șoferul, nervos, l-ar fi înjurat pe polițist și a demarat în trombă, lovindu-l pe acesta cu mașina și rănindu-l la o mână.

Agentul și colegul său, ajutați de un jurnalist de la Antena 1 Timișoara, au reușit să-l oprească, l-au scos din autoturism și l-au încătușat pe șoferul agresiv.

„Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță Rutieră, aflați în serviciu în zona centrală a orașului, au observat un autoturism cu numere de Timiș staționat pe locurile special destinate persoanelor cu dizabilități din Piața Țepeș Vodă. S-au deplasat la autovehicul, l-au legitimat pe conducătorul auto aflat în autoturism, i-au adus la cunoștință legislația încălcată, moment în care acesta i-a amenințat pe polițiștii locali, spunându-i unuia dintre aceștia ‘îți doresc tot ce e mai rău în lumea asta, îți țin minte fața’ și provocându-l la bătaie etc.

Ulterior, polițiștii locali i-au comunicat bărbatului S.M.D., de 26 de ani, din Timișoara, că îi va fi comunicat procesul verbal la domiciliu, moment în care s-au îndreptat către autovehiculul de serviciu, aflat pe Str. Palanca. În acel moment, bărbatul a făcut mai multe manevre cu mașina, lovindu-l pe unul din polițiștii locali. A încercat să fugă, dar celălalt a folosit spray-ul din dotare. Bărbatul s-a dat jos din mașină, luând-o la fugă, iar polițiștii locali au pornit în urmărirea lui. A fost ulterior imobilizat cu ajutorul echipei de televiziune de la Antena 1, aflată în zonă, căreia îi mulțumim pentru spiritul civic demonstrat. Acesta a fost predat polițiștilor de la Secția 1 și prezentat procurorului pentru continuarea cercetărilor.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

În urma testelor efectuate de polițiști, acesta a ieșit pozitiv la canabis. Polițistul local a fost transportat la Spitalul Municipal pentru investigații, fiind lovit la o mână”, au transmis reprezentanții Poliției Locale.

Vă recomandăm

Știri

Tradițiile românești se întâlnesc, timp de două zile, la Muzeul Satului Bănățean din Timișoara. Costume populare, ii, opinci, clopuri, toiage, zgărdițe, ciorapi de lână...

Știri

O plimbare cu mașina familiei, în toiul nopții, s-a transformat într-un dosar penal pentru un adolescent de numai 16 ani din județul Timiș. Incidentul...

Știri

La aproximativ trei luni după perchezițiile efectuate de procurorii Parchetului European, inclusiv la locuința sa, Cornelia Micicoi, fosta prefectă a județului Timiș din partea...

Știri

Un tânăr de 27 de ani din Timișoara a fost reținut de procurorii DIICOT, după ce anchetatorii au documentat activitatea sa într-un dosar de...