Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Regulile noi pentru trotinetele electrice. Peste 1.000 de accidente grave numai anul acesta

Accidentele tot mai grave și mai dese în care sunt implicate trotinetele electrice ar putea atrage noi reguli. Potrivit unor modificări legislative propuse în Parlament, copiii le-ar putea folosi de la 16 ani, nu de la 14, ca în prezent. Viteza maximă a trotinetelor ar urma să fie scăzută la 25 de kilometri la oră, iar casca de protecție va fi obligatorie, indiferent de vârstă.

Lucian Bode, președinte Comisia pentru Transporturi și Infrastructură: ”Maximum 25km/h viteza de deplasare, la o putere a motorului de 2 kw. Purtarea căștii de protecție devine obligatorie. O altă provocare vizează introducerea unei asigurări obligatorii de răspundere civilă, în cazul pagubelor produse terților.

Peste 1.000 de accidente grave cu trotinete electrice, numai anul acesta

În România circulă acum 18.000 de trotinete de închiriat și 60.000 personale. Iar în acest an au fost deja peste 1.000 de accidente cu victime sau pagube importante, soldate cu șapte decese.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Dezbaterea publică a noii legislații se va încheia peste două săptămâni. În final, modificările vor intra la vot în plenul Parlamentului.

Vă recomandăm

Știri

Sunt ultimele două zile în care timişorenii se pot bucura de transportul public cu vaporaşe, biciclete şi trotinete. Începând cu data de 5 decembrie...

Diverse

​Guvernul a aprobat în ședința de marți o ordonanță de urgență potrivit căreia pentru a folosi o trotinetă electrică pe drumurile publice, conducătorul acesteia...