Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

DRUMUL SPRE SERBIA INTRĂ ÎN REABILITARE

Timişenii se vor putea deplasa mai rapid și mai facil către frontiera cu Serbia, după ce drumul județean 593 va fi modernizat. Tronsonul care intră în reparaţii este cuprins între Peciu Nou – Giulvăz – Foeni şi are 20 de kilometri. Investiția se ridică la cu aproape 32 milioane de lei, din care 26,6 milioane vin de la Fondul European de Dezvoltare Regională, 4 milioane de lei au fost alocaţi de la bugetul naţional, iar aproape 2 milioane de lei de la Consiliul Județean Timiș.

Călin Dobra, președintele CJ Timiș (PSD):

Importanța acestui proiect este dată de faptul că se realizează conexiunea cu Serbia, se va îmbunătății conectivitatea în cadrul rețelei TEN-T. Scurtează distanța între cele două capitale culturale europene 2021 – Timișoara și Novi Sad și cred că va fi în perioada următoare, tinând cont și de proiectele în comun între Novi Sad și Timișoara, va fi un drum foarte circulat.

În prezent, drumul judeţean 593 este plin de gropi şi denivelări. Însă cel mai periculos este faptul că şoseaua are curbe deosebit de periculoase care nu sunt semnalizate corespunzător. În cadrul modernizării se va rezolva şi această problemă. Proiectul tehnic de reabilitare a drumului este în curs de elaborare, în iulie se va finaliza, iar apoi urmează să fie contractată execuția lucrării. În octombrie ar putea fi anunțată firma care va executa lucrarea. Termenul de finalizare a lucrării este sfârșitul anului 2020.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Sport

CSM Lugoj a încheiat deplasarea de pregătire din Serbia, acolo unde formația antrenată de Dragan Grbić a disputat primele două partide de verificare din...

Știri

Fumul și mirosul provenite de la incendiile din Serbia determină Direcția de Sănătate Publică Timiș să transmită o serie de recomandări pentru populație. Autoritățile...

Călătorii

Vacanța de vară în Grecia vine, pentru mulți turiști, cu o provocare neașteptată înainte de a ajunge la destinație. La punctele de trecere a...

Știri

Peste 1200 de angajați ai structurilor de ordine publică vor acționa zilnic în județul Timiș, între 10 și 13 aprilie 2026, pentru a gestiona...