Creştinii romano-catolici și cei reformați se află în săptămâna patimilor care se încheie sâmbătă, cu sărbătoarea Învierii Mântuitorului. Cu această ocazie, în biserici are loc un program special, fiecare slujbă având o semnificaţie aparte în desfăşurarea evenimentelor premergătoare Învierii Domnului.
Zoltan Gall- pastor reformat
Cu ocazia sărbătorilor pascale am trimis o scrisoare pastorală credincioșilor, prin care i-am invitat la slujbele care urmează. În vinerea mare, mâine de la ora 10 vom avea o slujbă și de după masă, la ora 17 altă slujbă cu împărtășanie. De asemenea, de sărbătoarea cea mai mare așteptată, Paștele, duminică dimineața de la 10 așteptăm credincioșii și a doua zi după Paști, îi așteptăm tot la ora 10. Îi invităm cu drag pe toți cei care sunt credincioși și vor să sărbătorească Invierea domnului Isus Hristos.
Și Biserica Romano-Catolică din Lugoj are un program special de slujbe cu ocazia sărbătorilor pascale. Mâine seară, în Vinerea Mare credincioșii sunt așteptați să participe la Calea Crucii, iar de la ora 18 la Liturghia în trei limbi: română maghiară și germană. Slujba de Înviere va avea loc sâmbătă de la ora 22. Creștinii ortodocși și greco-catolici vor sărbătorii Paștele duminică, 8 aprilie.