Milioane de creștini din toată lumea, celebrează miercuri Crăciunul pe rit vechi, marcând Nașterea Mântuitorului Iisus Hristos conform calendarului iulian. Semnificația religioasă rămâne identică, diferența fiind dată exclusiv de sistemul de calcul al timpului.
Crăciunul pe stil vechi este sărbătorit de comunitățile care urmează calendarul iulian, un calendar mai vechi decât cel gregorian, utilizat astăzi de majoritatea statelor și bisericilor creștine. Între cele două calendare există o diferență de 13 zile.
Calendarul iulian a fost introdus de Iulius Cezar în anul 45 î.Hr., însă acesta acumula o eroare de aproximativ 11 minute pe an. De-a lungul secolelor, această abatere a dus la un decalaj tot mai mare față de realitatea astronomică.
În secolul al XVI-lea, pentru a corecta această eroare, Papa Grigore al XIII-lea a introdus calendarul gregorian, în anul 1582. Deși reforma a fost adoptată de majoritatea lumii creștine, unele biserici au ales să păstreze vechiul calendar.
Calendarul iulian a fost folosit timp de aproximativ 15 secole de întreaga creștinătate și este cel după care Sfinții Părinți au stabilit data Paștelui la primul Sinod Ecumenic de la Niceea, din anul 325.
În prezent, Crăciunul pe stil vechi este sărbătorit de Biserica Ortodoxă Rusă, Biserica Ortodoxă Sârbă, Biserica Ortodoxă Georgiană, unele comunități din Ucraina și Belarus, din alte foste republici sovietice, precum și de creștinii copți din Egipt și Etiopia. În România, tradiția este păstrată de comunitățile lipovenești.
Pentru credincioșii care urmează calendarul iulian, Anul Nou este celebrat în noaptea de 13 spre 14 ianuarie.
Biserica Ortodoxă Română a adoptat calendarul îndreptat în octombrie 1924, alăturându-se astfel altor biserici ortodoxe importante, precum Patriarhia Constantinopolului și Biserica Greciei.








































































































































































