Chitaristul britanic Steve Hackett, fost membru al formației Genesis, va susține un concert la Timișoara alături de Djabe, una dintre cele mai importante formații de...
Legendara cântăreață Tina Turner a murit la vârsta de 83 de ani, au anunțat reprezentații artistei, potrivit Reuters. Supranumită adesea regina rock’n roll, Tina...
Avocatul Poporului, Renate Weber, a vorbit despre motivația sesizării de neconstituționalitate a carantinării. „Până la urmă, noi chiar am făcut o cercetare amplă. (…)...
Dulce. Zemoasă. Cărnoasă. Verde la exterior. Roșie la interior. Muști și gata, te-ai răcorit! Așa poate fi descrisă în doar câteva cuvinte lubenița de...
Traseele din Banatul Montan, pe care le recomandăm cu ajutorul unui specialist, Georgian Popovici, sunt uşoare, accesibile chiar pentru o familie care vrea să...
În epoca dezvoltată a fierului, teritoriul Banatului, la fel ca şi întreaga Românie de astăzi, au fost locuite preponderent de daci, arată istoricul reşiţean...
Dorina Zah, artist plastic specializat în pictură religioasă și restaurare a încheiat în luna iunie pictura iconostasului Bisericii ”Pogorârea Sfântului Duh” din Lugoj. Este...
Din cauză că nu și-au îndeplinit sarcinile de serviciu, angajații unei companii au fost nevoiți să mănânce viermi vii. Angajații unei companii chineze au...