Retroparada primăverii ajunsă la cea de-a V-a ediţie a adunat sâmbătă colecţionarii şi restauratorii de vehicule istorice, timp de câteva ore în Piaţa Operei, din Timişoara. Aproximativ 45 de vehicule istorice înmatriculate în Timiș și caraș-Severin, au strălucit în soare la expoziția organizată de Retromobil Clubul Român. Până la ora 13.00, curioşii au putut admira bijuteriile pe două și patru roți, bine întreţinute și în stare de funcționare, prețul unora dintre dintre ele depăşind şi 50.000 euro. Printre noutățile acestei ediții s-a remarcat un Chevrolet Corvette Stingray, roşu, din 1975. O altă maşină intens fotografiată a fost un Singer Roadster englezesc, din 1938, adus pentru prima dată la retroparadă. Din centrul Timişoarei, maşinile au plecat într-o paradă prin oraş, cu oprirea la Moşniţa Nouă, unde a avut loc, ca de obicei, şueta colecţionarilor.
BIJUTERIILE PE ROȚI AU „DEFILAT” LA TIMIȘOARA
Post navigation
Posted in: