Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Amenzi uriașe pentru bicicliști și utilizatorii de trotinete

În ultimele luni, polițiștii locali au intensificat controalele privind modul în care sunt utilizate bicicletele și trotinetele electrice, iar rezultatele arată un număr semnificativ de încălcări ale regulilor de circulație. Valoarea totală a sancțiunilor aplicate a ajuns la 160.380 de lei.

Conducătorii de biciclete și trotinete electrice trebuie să respecte o serie de obligații prevăzute de OUG 195/2002. Regulile stabilesc, printre altele, că aceștia nu trebuie să circule pe carosabil sau trotuar atunci când există piste special amenajate, nu au voie să traverseze trecerile de pietoni în timp ce se află pe vehicul, trebuie să respecte semaforul și nu pot transporta alte persoane, cu excepția minorilor de până la 7 ani care sunt asigurați într-un scaun special, în cazul bicicletelor.

De asemenea, utilizatorii trebuie să păstreze controlul asupra vehiculului, fără a circula fără mâinile pe ghidon, iar bicicletele și trotinetele trebuie să fie echipate corespunzător pentru a putea fi observate în trafic. În funcție de abatere, amenzile pornesc de la 202,50 lei și pot ajunge până la 1.215 lei.

Polițiștii locali au aplicat 188 de sancțiuni în ultimele luni

Potrivit datelor comunicate, polițiștii locali au aplicat în această perioadă un total de 188 de sancțiuni, în valoare de 160.380 lei.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Printre cele mai frecvente situații sancționate s-au numărat traversarea drumului public fără respectarea culorii roșii a semaforului electric, în zone precum Calea Alexandru Ioan Cuza cu Pictor Ion Zaicu, Calea Aradului cu Calea Sever Bocu, Bdul Michelangelo cu Bdul CD Loga, Circumvalațiunii cu Coriolan Brediceanu sau Michelangelo cu Mihai Eminescu.

Au fost aplicate sancțiuni și pentru circulația pe bicicletă în timp ce conducătorul ținea telefonul în mână sau nu păstra cel puțin o mână pe ghidon, utilizarea trotinetei electrice în timp ce era folosit telefonul, transportarea altor persoane pe trotinete electrice, traversarea drumului public pe trecerea de pietoni într-un mod care punea în pericol siguranța pietonilor, dar și pentru deplasarea cu bicicleta pe trotuar, în condițiile în care exista pistă special amenajată și obligatorie pentru bicicliști.

Aceste situații vor rămâne și în perioada următoare în atenția polițiștilor locali, mai ales în contextul în care nerespectarea regulilor de circulație poate crea riscuri reale atât pentru cei care folosesc biciclete sau trotinete electrice, cât și pentru ceilalți participanți la trafic.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Vă recomandăm

Știri

Un conflict de amploare a izbucnit noaptea trecută în Piața Victoriei din Timișoara, unde zeci de persoane au fost implicate într-un scandal. Potrivit informațiilor...

Știri

Șoferii din Timișoara trebuie să se pregătească pentru noi restricții de circulație începând de luni, 10 august 2026. Mai multe zone ale orașului vor...

Știri

Primăria Municipiului Lugoj informează cetățenii că, la solicitarea operatorului Delgaz Grid SA, vor fi introduse restricții temporare de circulație pentru executarea unor lucrări de...

Știri

Șoferii care circulă vineri pe autostrada A1, pe sensul de mers Timișoara – Lugoj, trebuie să ia în calcul întârzieri. Direcția Regională de Drumuri...