Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Reţinut în arest la Timişoara. A provocat un accident, apoi a fugit de la faţa locului

La data de 18.01 a.c., în jurul orei 20:30, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați despre producerea unui accident rutier pe strada Morii din localitatea Giarmata.

„Ajunși la fața locului, polițiștii au confirmat cele sesizate, fiind vorba de un conducător auto care se deplasa dinspre strada Romana înspre strada Nouă, iar la un moment dat ar fi intrat pe sensul opus de mers, intrând în coliziune cu două autovehicule care circulau regulamentar pe ambele sensuri de mers.

În urma accidentului a rezultat o victimă, respectiv un tânăr în vârstă de 18 ani, conducător al autovehiculului care circula din sensul opus de mers.

Conducătorul auto care ar fi pătruns pe sensul opus de mers, a părăsit locul faptei fără încuviințarea poliției, acesta fiind identificat și depistat la data de 19.01.2024.

Este vorba de un tânăr în vârstă de 23 de ani, care avea suspendată exercitarea dreptului de a conduce un autovehicul pe drumurile publice”, a transmis IPJ Timiş.

În urma probatoriului administrat a fost dispusă măsura reținerii bărbatului în arestul IPJ Timiș pentru o perioadă de 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul având dreptul de a conduce suspendat.

În continuare, se efectuează cercetări pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Anunturi Vanzare Apartament Lugoj

Vă recomandăm

Știri

Dimineață agitată în traficul din Timișoara! Un accident rutier produs la o intersecție importantă din oraș s-a soldat cu rănirea unei femei, care a...

Știri

Un accident rutier s-a produs în dimineața zilei de 26 septembrie 2026, pe Calea Torontalului din Timișoara. În eveniment au fost implicate un autoturism...

Știri

Un accident rutier s-a produs pe strada Coriolan Brediceanu din Timișoara, unde un minor în vârstă de 13 ani a fost lovit de un...

Știri

Un accident rutier grav a avut loc aproape de miezul nopții într-o intersecție intens circulată din Timișoara, după o manevră considerată iresponsabilă de către...