Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

10 ANI DE PALIAȚIE LA LUGOJ

Secția de Paliație a Spitalului Municipal “Dr. Teodor Andrei” din Lugoj a marcat sâmbătă împlinirea a 10 ani de la înființare. Cu această ocazie au avut loc o slujbă de pomenire religioasă care a avut loc de la ora 11 la Biserica Adormirea Maicii Domnului și un concert de orgă susținut de maestrul Remus Henning de la Sibiu după amiaza la Biserica Reformată de pe Splaiul Coriolan Brediceanu. În cadrul acestei manifestări, Mircea Șerpe, coordonatorul secției de paliație a primit o diploma de excelență din partea Asociației Naționale de Îngrijiri Paliative. De asemenea omul de afaceri Daniel Gabriel Olariu a primit o diplomă pentru activitatea depusă, în semn de recunoștință din partea Ordinului Cavalerilor Templieri.

Mircea Șerpe, medic coordonator Compartiment Paliație:

M-aș bucura să fi fost un succes toată ziua de astăzi, să fi fost o aducere aminte vis-a- a vis de cei care nu mai sunt printre noi. Pe mine unul m-a emoționat și prima parte de la Biserica Ortodoxă “Adormirea Maicii Domnului”, iar aici vizualizând numele care au fost proiectate pe peretele bisericii mi-am adus aminte de poveștile de viață a celor care au venit la noi în îngrijire. Ați primit și o diplomă de excelență. Da, e o recunoaștere a activității noastre pe care am depus-o din partea Asociației Naționale de Îngrijiri Paleative, le mulțumesc pentru această calificare pe care ne-au dat-o și asta nu poate să mă oblige decât să duc acest serviciu tot mai sus.

Mircea Șerpe, coordonatorul compartimentului de Paliație din cadrul Spitalului Municipal Dr. Teodor Andrei a mărturisit că își dorește să mențină secția pe care o conduce la același standard și chiar să o ridice din punct de vedere a serviciilor oferite, având în vedere că la nivel național există o politică care prevede dezvoltarea serviciilor paliative.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Mai multe blocuri de locuințe din municipiul Lugoj au intrat într-un amplu program de eficientizare energetică și reabilitare, finanțat prin fonduri nerambursabile. Lucrările se...

Știri

Modernizarea infrastructurii din Lugoj scoate la iveală problemele rețelelor vechi de apă. Pe măsură ce noua infrastructură este introdusă și presiunea din sistem crește,...

Sport

Noua echipă a Lugojului revine în fața propriilor suporteri. CSM Lugoj joacă joi și vineri două partide internaționale de verificare cu Újpesti TE Budapesta,...

Advertorial

Hotărârea Consiliului Local nr. 226 privind rectificarea bugetului inițial pe anul 2026; Hotărârea Consiliului Local nr. 227 pentru aprobarea actualizării Raportului privind rezultatele etichetării...