Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

DONAȚIE IMPORTANTĂ LA SPITALUL DE COPII

Asociația Școala mamei Junior a donat Unității de Primire Urgențe a Spitalului „Louis Țurcanu” din Timișoara aparatură medicală și echipamente extrem de importante în tratarea copiilor bolnavi. Donația constă în șase nebulizatoare, patru tensiometre, două capnografe, două calculatoare și 20 de cutii pentru depozitarea medicamentelor, toate în valoare de 30.000 lei.

Ioana Vârtosu, Asociația Școala mamei Junior:

Continuăm proiectul „Reclădim speranța” prin care renovăm și dotăm secțiile de pediatrie din oraș. Este un proiect care a început în 2006 cu un electrocardiograf pentru secția de urgențe pediatrie. În 2017 a continuat cu renovarea secției de boli infecțioase de la Victor Babeș de pediatrie iar în anii următori a continuat cu aducerea de injectomate, perfuzomate. Iar în anul acesta am reușit să facem rost de nebulizatoare și în mod special două capnografe extrem de importante pentru pacienții cu insuficiență respiratorie. Sumele necesare, în fiecare an, au provenit din sponsorizări directe de la companii. Iar acel mecanism de 20 la sută din impozitul pe profit uitați că funcționează și de data aceasta chiar vine cu un sprijin real catre secția de pediatrie de la Louis Țurcanu.

 Echipamentele primite sunt esenţiale pentru salvarea micuţilor internați în spital, iar unele aparate sunt deosebit de utile pentru că sunt portabile şi uşor de folosit, spun medicii.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Alina Babeu, coordonator UPU:

Capnograful pe care l-am primit este extrem de util. În primul rând pentru că este primul de acest fel din secție, în al doilea rând este mic, portabil, astfel că va putea funcționa ușor pentru pacienții din secția de urgență de la secția de terapie intensivă. Este ușor de utilizat pentru întreg personalul secției. Ne arată o serie de parametrii legați de funcțiile vitale ale pacienților și mai ales ce este cel mai important indică concentrația de dioxid de carbon din aerul expirat care este un indicator fidel în ceea ce privește managementul insuficienței respiratorii la copil. Mai ales că ne arată la pacienții neîntubați spre deosebire de monitoarele pe care le avem în secție la care putem măsura acest parametru doar la pacientul intubat.

În prezent, dotările unității de primiri urgențe de la Spitalul de Copii sunt la un nivel destul de ridicat, însă ar mai fi nevoie de un un video laringoscop și aparat de radiologie mobil, pentru că cel existent s-a defectat. Anul trecut, în unitatea de primiri urgențe de la ”Louis Țurcanu” au fost tratați în jur de 30 de mii de mici pacienţi.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Polițiștii rutieri din Timiș au desfășurat, în perioada 15–21 iunie, o amplă serie de verificări în trafic în cadrul Programului Operațiunilor Europene al Organizației...

Știri

Furtuna de duminică după-amiază a creat probleme în mai multe zone din județul Timiș, unde rafalele puternice de vânt au dus la căderea mai...

Știri

Muzeul Satului Bănățean s-a transformat în acest weekend într-un adevărat centru al muzicii și energiei, reunind zeci de mii de participanți la una dintre...

Știri

Un accident rutier serios a avut loc pe Autostrada A1, în județul Timiș. Două persoane au ajuns la spital după un impact între două...