Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Elevii din învăţământul preuniversitar vor beneficia de tarif redus la transportul local şi la manifestări culturale

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat, luni, legea potrivit căreia elevii din învăţământul preuniversitar vor beneficia de tarif redus la transportul local cu minimum 50% şi la manifestări culturale cu cel puţin 75%.

„Elevii din învăţământul preuniversitar acreditat/autorizat beneficiază de tarif redus cu minimum 50% pentru transportul local în comun, de suprafaţă, naval şi subteran, precum şi pentru transportul intern auto, feroviar şi naval, pe tot parcursul anului calendaristic”, prevede Legea pentru modificarea art. 84 alin. (1) şi (4) din Legea educaţiei naţionale nr. 1/2011.

De asemenea, se arată că elevii din învăţământul preuniversitar vor beneficia de tarif redus cu cel puţin 75% la manifestări culturale, respectiv acces la muzee, concerte, spectacole de teatru, operă film etc.

Actul normativ pentru modificarea art.84 alin.(1) si (4) din Legea educaţiei naţionale nr.1/2011 a fost iniţiat de parlamentari PSD şi susţinut de deputatul PNL Lucian Heiuş.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

sursa: mediafax

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Percheziții de amploare în vestul țării! O rețea de trafic de droguri care vindea inclusiv elevilor a fost vizată de anchetatori. Detalii șocante din...

Concerte și Spectacole

Corul „Armonii” al Liceului Teoretic „Iulia Hasdeu” din Lugoj continuă să ducă mai departe tradiția muzicii corale, obținând o nouă performanță remarcabilă. La etapa...

Știri

Elevii din clasele a II-a, a IV-a și a VI-a susțin evaluările naționale 2026 în luna mai. O noutate importantă din acest an este...

Advertorial

RETIM Ecologic Service S.A., împreună cu Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară Deşeuri (ADID) Timiș, a încheiat o nouă ediție a campaniei „Ora Reciclării”, desfășurată în...