Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

SF. GHEORGHE, SĂRBĂTORIT ÎN A DOUA ZI DE PAŞTI

Creștinii ortodoxi îl sărbătoresc astăzi pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință. Biserica Ortodoxă Română a decis însă ca slujba dedicată sărbătorii să nu se săvârşească astăzi, în 23 aprilie, ci în a doua zi de Paşti, pe 29 aprilie, pentru că în acest an sărbătoarea cade în Săptămâna Patimilor, perioadă de post intens. Conform unei rânduieli a creştinismului răsăritean, sărbătorile Sfinţilor mari care cad în timpul Săptămânii Patimilor se mută în a doua zi de Paşti, pentru a fi păstrat caracterul sobru al ultimelor zile înainte de Învierea Domnului. Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, unul dintre cei mai venerați sfinți din calendarul creștin s-a născut în Capadocia, în secolul al IV-lea, pe vremea împăratului Dioclețian, și a fost conducător de oști. Pentru că nu și-a lepădat credința în Hristos, Sf. Gheorghe a fost condamnat la moarte prin decapitare, în 23 aprilie 304. Iconografia păstrează imaginea Sf. Gheorghe călare, străpungând cu sulița un balaur. Legenda spune că el a salvat astfel cetatea Silena, terorizată de un balaur. În tradiţia populară, Sfântul Gheorghe este cunoscut şi sub numele de Sângiorz, fiind perceput ca protector al naturii înverzite, al vitelor şi al oilor. Sfântul Gheorghe este şi patronul spiritual al Forţelor Terestre Române.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Administrație

Administrația locală din Lugoj continuă finanțarea lăcașurilor de cult aparținând confesiunilor religioase recunoscute oficial. Pentru acest an, din bugetul municipalității a fost aprobată suma...

Advertorial

„MUNICIPIUL LUGOJ, titular al proiectului ”Elaborare studiu de fezabilitate – Rețea de canalizare de telecomunicații în Municipiul Lugoj”  anunță publicul interesat asupra luării deciziei...

Știri

O intervenție de amploare a pompierilor a avut loc vineri seară, 18 septembrie, în Sânnicolau Mare, după fisurarea unei conducte de gaz pe strada...

Știri

Mai multe blocuri de locuințe din municipiul Lugoj au intrat într-un amplu program de eficientizare energetică și reabilitare, finanțat prin fonduri nerambursabile. Lucrările se...