Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

[VIDEO] Președintele Iohannis, declarații la Institutul „Matei Balș”

Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, vineri, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, unde a avut loc un incendiu de proporții în urma căruia și-au pierdut viața cinci persoane.

„Este o zi foarte tristă. Îmi pare foarte rău, transmit condoleanțe familiilor îndoliate. A fost o intervenție foarte complicată cu foarte multe forțe implicate. S-a acționat foarte rapid. Într-un timp foarte scurt, forțele de intervenție au stins focul, au mutat victimele în alte spitale. Țin să felicit forțele de intervenție pentru cum au acționat.

Situația se repetă cumva.(…) Problema este mult mai amplă, avem de-a face cu o problemă structurală. I-am solicitat noului ministru al Sănătății să lucreze cu celeritate la o reformă a sistemului de sănătate din România. În aceste luni, săptămâni, medicii, asistenții, personalul medical râmân eroii mei. Au depus eforturi supraomenești, lucrează în stres. Îmi exprim admirația pentru medicii din toate unitățile”, a declarat președintele.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Planul roșu a fost activat vineri dimineață la Institutul Național de Boli Infecțioase Prof. Dr. „Matei Balș”, după ce un incendiu major a izbucnit la parterul Pavilionului V.

Acolo erau adăpostiți 102 de pacienți. Patru persoane care erau conectate la oxigen au murit. 53 de pacienți au fost transferați la alte unități medicale din Capitală.



tvr.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Clipe dramatice au avut loc joi după-amiază în județul Timiș, unde o fetiță în vârstă de doar 2 ani a ajuns în stare gravă...

Știri

Scumpirile la carburanți continuă, pe măsură ce prețul barilului de petrol a ajuns luni la 108 dolari, influențat de tensiunile tot mai accentuate din...

Știri

O acțiune rapidă coordonată de DIICOT Arad, împreună cu polițiștii de la Crimă Organizată, a dus la destructurarea unei rețele de trafic de droguri...

Știri

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, urmează să efectueze o vizită la București, unde se va întâlni cu Nicușor Dan și cu premierul Ilie Bolojan. Aceasta...