Preşedintele Klaus Iohannis a ajuns, vineri, la Institutul Naţional de Boli Infecţioase „Prof. Dr. Matei Balş”, unde a avut loc un incendiu de proporții...
Președintele Klaus Iohannis s-a vaccinat într-un eveniment public care a avut loc de la ora 10.00 la Spitalul Universitar de Urgență Militar Central „Dr....
Europarlamentarul umanist, Maria Grapini, și-a exprimat dezamăgirea după declarațiile de campanie făcute, marți, de la pupitrul prezidențial, de președintele Iohannis, dar și de lipsa...
Preşedintele Klaus Iohannis consideră că pentru o creştere economică sustenabilă, este nevoie de inovare şi de o ‘tehnologie prietenoasă cu mediul şi sigură’. Șeful...
Rezultatul votului de astăzi, în Parlamentul European, pe Rezoluția care respinge înțelegerea șefilor de state si de guverne în Consiliul European privind împărțirea fondurilor...
Europarlamentarul Maria Grapini consideră „incomplete” declarațiile președintelui Klaus Iohannis, care a spus că în urma negocierilor de la Consiliul European a obținut „o sumă...
Președintele Iohannis a semnat decretul de promulgare al Programului “O familie, o casă”, program pe care l-am depus anul trecut în Parlament‼️ Am fost...
Preşedintele Klaus Iohannis a vizitat astăzi Spitalul Militar de Campanie ROL II, secție externă a Spitalului Militar Central, din incinta Institutului Național de Gerontologie...