Prim-divizionara ACS Poli Timișoara a câștigat marți un meci de pregătire cu Ripensia pe terenul sintetic de la baza Dan Paltinișanu. A fost a doua întâlnire din această iarnă dintre cele două grupări, prima fiind câștigată de trupa viola cu 4-1. Marți partida a fost mult mai echilibrată, dar a fost câștigată tot de formatia ce joacă în primul eșalon, scor 1-0. Cei doi antrenori, Leo Grozavu, respectiv Paul Codrea au utilizat jucători ce au evoluat mai puțin în jocurile oficiale din weekend. Golul victoriei lui ACS Poli a fost reușit de argentinianul Ciaccheri în minutul 60. Alb-violeții vor intra în play-out cu 14 puncte și vor juca primele doua meciuri în deplasare la Voluntari și Juventus București, ca apoi sa evolueze acasa cu Sepsi. În turul play-out-ului, Poli va mai evolua la Mediaș, acasă cu Dinamo, la Botoșani și apoi pe teren propriu cu Chiajna.
