Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

UN NOU STADION LA TIMIȘOARA!?

Stadionul ”Dan Păltinişanu” din Timișoara va fi închis și se va construi unul nou. Este decizia luată de preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, după ce a analizat rezultatele unei expertize derulate anul trecut auspra stării arenei. Potrivit liderului CJT, stadionul nu mai prezintă siguranţă. Autorităţile nu vor să îşi asume riscul ca cei care intră pe stadion, sportivi şi spectatori deopotrivă, să fie răniţi. Peluza Sud este deja închisă după ce în urmă cu mai bine de un an o parte din tribună s-a prăbuşit. Asta din cauza malului de pământ pe care a fost construită, și care a cedat. Nu doar tribunele sunt o problemă. Gazonul, pista de alergare şi aleea de la poalele scaunelor se inundă la fiecare ploaie, scările sunt extrem de degradate şi crăpate.

Călin Dobra, președinte CJT (PSD):

Dorim construcția unui stadion nou. Și cum se va face asta? Acum suntem în faza în care am demarat studiul de prefezabitate și nota conceptuală și în același timp încercăm să identificăm o sursă de finanțare. Considerați că în stadiul în care este stadionul acum reprezintă un pericol? Categoric da. După cum s-a văut pe toate televiziunile o anumită tribună din zona peluzei este închisă pentru că se află în stare avansată de drgradare și toți specialiștii spun că nu se mai merită să se investească pentru a reabilita stadionul și Timișoara și județul Timiș merită un stadion nou, modern

Suma la care se va ridica investiția va fi știută în momentul în care se va întocmi documentația. Reprezentanţii Consiliului Judeţean Timiş le recomandă celor de la ACS Poli să îşi găsească altă arenă pentru meciuri.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Concerte și Spectacole

Timișoara intră în atmosfera de festival începând de vineri, 2 octombrie. Hamei Festival își deschide porțile la ora 15:00, pe Platoul Stadionului Dan Păltinișanu,...

Știri

Un accident rutier s-a produs în centrul Timișoarei, unde un biciclist în vârstă de 52 de ani a fost implicat într-un impact cu un...

Știri

Vremea se anunță plăcută în următoarele două zile, cu cer predominant senin și temperaturi maxime cuprinse între 19 și 24 de grade. Diminețile și...

Știri

Un apel la numărul de urgență 112 a fost făcut luni, în jurul orei 7:50, după ce un bărbat a fost găsit căzut în...