Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

elena danciu
Mobila de Caliate

Politică

Titu Bojin candidează la funcţia de preşedinte al CJT, deşi nu spune din partea cărui partid

Titu Bojin, fost şef al Consiliului Judeţean Timiş din partea PSD, şi-a anunţat decizia de a candida din nou pe această funcţie, fără a preciza şi din partea cărui partid, în plus, e şi sigur de victoria sa. De asemenea, el spune că nu crede că se va ajunge să fie schimbat din funcţia de conducător al Direcţiei Apelor Banat, în ciuda faptului că nu e un „meritocrat” PNL.

Avem un prim candidat care şi-a anunţat, public, dorinţa de a obţine postul de preşedinte al Consiliului Judeţean Timiş, unul pe care l-a mai ocupat în trecut. Este vorba de Titu Bojin, lider al UNPR Timiş, el a mai fost şef al instituţiei din partea PSD, partid pe care l-a părăsit, nu sub cele mai bune auspicii. El nu elimină nicio posibilitate atunci când vine vorba despre partidul din partea căruia va candidat, inclusiv din partea social-democraţilor.
„Îmi anunţ dorinţa de a candida la funcţia de preşedinte al CJT, cu ajutorul vostru, al presei, nici măcar nu contează din partea cui, sunt sigur că voi câştiga. Nu e nimic exclus, chiar şi de la PSD. Deocamdată, vreau să îmi duc la capăt statutul de consilier judeţean din partea UNPR”, a declarat luni, Bojin.
Partidul pe care îl reprezintă în prezent are chiar şi semnat un acord cu PSD, dar Titu Bojin spune că deocamdată nu se ştie care e stadiul acestuia, dar că nu e exclusă nicio variantă asupra destinaţiei sale politice.

Nu crede că va fi „remaniat”

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Cum valul schimbărilor din instituţiile deconcentrate din Timişoara e extrem de „accentuat”, niciun şef local nu ştie ce îl aşteaptă. Inclusiv Titu Bojin, care conduce de ani buni Administraţia Bazinală de Apă Banat. Totuşi, el spune că nu va fi vizat de schimbări, oricum el are un contract obţinut în urma unui concurs. Politicianul insistă că se bazează pe judecata corectă a prietenului său „Lae” (n.r. Nicolae Robu), care are destulă minte politică să nu îl schimbe de pe post. Cel puţin nu acum.
„Oricând poate să vină oricine (n.r. director la ABA Banat), eu mă chinui cât de mult pot atât timp cât sunt aici. Sper că ne-am făcut treaba bine, sper că există nevoia de noi. Oricine vine şi e pregătit, e bine venit să preia postul. Dar să nu fie unul dintre cei care doar au trecut prin faţa clădirii şi au vrut să fie director. E o instituţie tehnică, e mai delicată situaţia. Cred că există dorinţa să ducem la final proiectele aflate în derulare, nu e vorba de schimbări acum. Suntem cei mai avansaţi pe POIM (n.r. Programul Operaţional Infrastructură Mare). În ianuarie urmează să avem şi licitaţia pentru constructor. Sunt lucruri pornite. Dar, poate sunt şi oameni care ar putea face faţă, că aşa doar schimbare de dragul schimbării nu e bună. Lae e la comandă acum, dar cred că are şi el puţină minte şi ştie ce înseamnă Apele, ştie ce înseamnă intrarea cu ce înseamnă Bega. Lae nu i chiar aşa de copil, nu e venit în funcţie de ieri. N-aş vrea să vorbim că Bojin e sau nu, dar cât am contractul la ape, cele două proiecte (n.r. cele transfrontaliere, pe IPA) au fost duse şi de mine. Eu am lăsat loc de bună ziua oriunde am fost prin ce am făcut şi nu prin altceva. El rămâne cu hârtia cu zero, iar eu cu pupatul”, a mai declarat Titu Bojin.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

ALEGERI 2024

Liderii coaliţiei de guvernare au decis în şedinţa de la Palatul Victoria, algoritmii împărţirii candidaturilor PSD şi PNL pentru primăriile reşedinţe de judeţ care...

ALEGERI 2024

Alin Nica a declarat pentru Radio Timișoara că, în ciuda informațiilor apărute pe surse, nu a fost luată o decizie. “Spiritul Timișoarei nu poate...

ALEGERI 2024

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat oficial, în această seară comasarea în iunie a alegerilor europarlamentare și locale. În plus, PSD şi PNL vor...

Administrație

Un alai de 24 de primari din Timiș au fost prezenți joi, 1 februarie, la Timișoara unde au cerut socoteală prefectului Mihai Ritivoiu pentru...