Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Aglomerație la vămile din vestul țării

Câteva sute de camioane aşteaptă, marţi, să iasă din ţară prin Punctul de Trecere a Frontierei (PTF) Nădlac II. Potrivit reprezentanţilor Poliţiei de Frontieră, la graniţa cu Ungaria se înregistrează timpi mari de aşteptare pe arterele de ieşire din ţară dedicate camioanelor la PTF Nădlac II (Arad)  şi Petea (Satu Mare).

La Nădlac II sunt câteva sute de camioane în coloana de aproximativ cinci kilometri formată pe autostradă şi se aşteaptă trei ore pentru control, lucrându-se pe toate cele patru artere dedicate traficului greu. La Petea de aşteaptă 30 – 40 de minute şi se lucrează pe o arteră de ieşire.

În mod obişnuit, tarficul greu de la graniţa cu Ungaria creşte luni, după ce în weekend ţara vecină interizce circulaţia vehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone.  Interdicţia se ridică duminică la ora 23,00 (ora României), aşa cum s-a întâmplat şi de această dată, însă luni a fost zi liberă în România, iar şoferii au plecat în curse abia spre seară. Până atunci, majoritatea camioanelor care au ieşit din ţară au fost ale transportatorilor din alte ţări, acestea fiind doar în tranzit prin România.

Poliţia de frontieră recomandă firmelor de transport ca în următoarele 24 de ore să îşi trimită şoferii prin vămile care nu sunt algomerate, precum Vărşand sau Nădlac I.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Traficul pe arterele dedicate autoturismelor şi autocarelor se desfăşoară în condiţii normale la toate punctele de control de la graniţa cu Ungaria, atât pe sensul de ieşire din România cât şi pe sensul de intrare.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Șoferii din județul Timiș trebuie să se pregătească pentru o perioadă cu verificări mai intense în trafic. În intervalul 16–21 iunie 2026, polițiștii rutieri...

Știri

Traficul rutier de pe autostrada A1 va fi redirecționat temporar între nodurile rutiere Dobra și Holdea, pentru efectuarea unor lucrări necesare înainte de recepția...

Știri

De la începutul lunii mai, podul a fost închis total, însă doar doi muncitori au fost văzuți zilnic pe șantier. Surse apropiate proiectului susțin...

Social

O localitate din vestul țării nu a mai căpătat ploaie benefică pentru agricultură de mai bine de 5 ani. Lipsa precipitațiilor, combinată cu episoadele...