Școala reîncepe de luni 9 ianuarie cu triaj zilnic.

Lista cu obligații transmise școlilor de Ministerul Educației

Ministerul Educației a transmis o serie de obligații către inspectoratele școlare și conducerile școlilor, la finalul unei ședințe cu inspectorii școlari în care s-a discutat despre măsuri pentru limitarea numărului de îmbolnăviri cu gripă.

Începând de luni, 9 ianuarie, prima zi de școală din 2023 după vacanța de iarnă, școlile „vor face triaj zilnic în colectivități, la începutul primei ore de curs”. Aceasta este una dintre obligații, potrivit unui comunicat transmis de Ministerul Educației, vineri, 6 ianuarie. Potrivit comunicatului, școlile trebuie să „facă dezinfecția periodică a sălilor de clasă”, în timp ce masca de protecție este recomandată „atât pentru profesori, cât și pentru elevi”.

Macheta-Geci-si-Jachete-femei-Magazin-Big-MagLista cu obligațiile școlilor, potrivit Ministerului Educației:

  • să anunțe părinții sau reprezentanții legali ai elevilor că dacă cei mici prezintă simptome de gripă sau alte infecții respiratorii, nu trebuie lăsați în colectivitate
  •  școlile trebuie să facă un triaj zilnic în colectivități, la începutul primei ore de curs a fiecărui schimb
  • să asigurare materialele necesare pentru dezinfecția periodică a mâinilor și suprafețelor
  • să facă dezinfecția periodică a sălilor de clasă
  • să aerisească periodic sala de clasă să instruiască elevii cum trebuie
  • să se comporte în caz de tuse sau strănut, astfel încât să nu răspândească virusul gripal și se recomandă batistele de unică folosință
  • să recomande purtarea măștilor de protecție sanitară, atât pentru profesori, cât și pentru elevi
  • să informeze părinții sau reprezentanții legali ai elevilor că trebuie să consulte medicul de familie dacă la cei mici apar simptome respiratorii, pentru stabilirea indicațiilor terapeutice și a izolării

Ministrul educaţiei, Ligia Deca, „a încurajat inspectorii să sprijine școlile pentru a continua procesul educațional în condiții normale, să pună accent pe prevenție, să încurajeze o stare de calm și să se consulte cu Ministerul Educației în situația excepțională în care o unitate de învățământ solicită suspendarea temporară a cursurilor”, mai scrie în comunicatul transmis după videoconferința cu inspectorii școlari.

În aceeași conferință, ministrul Rafila a spus că suntem în „stare de alertă epidemică”. El a spus că nu declară epidemie de gripă, deoarece acest lucru ar impune și anumite decizii, precum carantina sau izolarea.

Publi Vest Anunturi gratuite
PUNE ANUNTUL TAU – ANUNTURI GRATUITE

Citeşte întreaga ştire: Școala reîncepe pe 9 ianuarie cu triaj zilnic, a decis Ministerul Educației. Lista cu obligații transmise școlilor

leave a reply