Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Incaltaminte Femei
Foto Video Nunta 2026

Știrile TEN TV

SALARII MĂRITE ÎN SĂNĂTATE ȘI ÎNVĂȚĂMÂNT

Primăvara vine cu vești bune pentru angajații din sistemul sanitar. Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, a declarat că, începând de la 1 martie, salariile tuturor medicilor şi asistentelor vor urca la maximul prevăzut pe grilă pentru anul 2022. Ministrul a spus că exodul medicilor este o problemă naţională şi că speră ca, din acest an, să fie oprită în totalitate plecarea acestora pentru că sunt foarte multe unităţi sanitare în care se scot posturi de medici la concurs şi nu se mai prezintă nimeni. Conform Legii salarizării, din martie, salariul de bază al unui medic primar din unităţi clinice va creşte la 12.500 lei, de la 5.638 de lei în ianuarie, iar al unui medic primar de la serviciul primire urgenţe va ajunge 13.338 de lei de la 6.000 de lei. Din martie vor fi majorate şi salariile cadrelor didactice. Astfel, în învăţământul preuniversitar, pentru un profesor cu studii superioare, gradul I, salariul de bază va ajunge până la 5.922 de lei de la 4.935 de lei în ianuarie. Un învăţător cu gradul I, peste 40 de ani vechime, va ajunge la un salariu de bază de până la 4.736 de lei, de la 3.946 de lei în ianuarie.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Consiliul Județean Timiș face un pas strategic pentru consolidarea sistemului sanitar local, anunțând alocarea de locuințe ANL dedicate specialiștilor din domeniul sănătății. Inițiativa are...

Știri

Un moment plin de emoție a unit pacienți, medici și comunitatea lugojeană! Biserica din curtea Spitalului Municipal a fost sfințită în prezența Înaltpreasfințitului Ioan,...

Știri

Inspectorii Direcţiei de Sănătate Publică Timiş au efectuat controale în cele şase unităţi medicale private din judeţ care dispun de cel puţin o sală...

Sănătate

Mai multe modificări în funcţionarea sistemului de sănătate urmează să intre în vigoare. Legea inclusă în al doilea pachet fiscal pentru care Guvernul şi-a...