Sărbătoarea Rusaliilor, cum este cunoscută în cultura populară ortodoxă Pogorârea Sfântului Duh, patronează spiritual numeroase localităţi din estul judeţului Timiș, care îşi serbează şi hramul bisericii. Cu acest prilej, duminică și luni se vor organiza tradiţionalele rugi bănăţene, prilej de bucurie pentru întreaga comunitate a satului. Între localităţile care se vor afla în sărbătoare se numără Victor Vlad Dalamarina, Ohaba Forgaci, Nădrag, Balinţ, Botineşti, Băteşti, Breazova, Jupani, Visag şi cartierul lugojean Micro V. Aici, ruga va avea loc duminică de la orele 18, pe platoul din mijlocul parcului din cartier. Programul artistic va fi susținut de Ansamblul Folcloric de Tineret “Lugojana”, formația Majstori și interpreta Andra David. Petrecere mare va fi duminică și la Nădrag. Primăria și Consiliul Local au pregătit pe platoul din centrul localității începând cu ora 18 un program folcloric susținut de interpreți de seamă ai Banatului, printre care renumita Nicoleta Voica, Alina Trastău sau Mile și Marius Iovan. La orele 24, cei prezenți pot asista la un spectaculos foc de artificii, care va dura aproape un sfert de oră. Rugă mare va fi și la Victor Vlad Delamarina. Petrecerea va avea loc duminică și luni, de la orele 19, iar atmosfera va fi întreținută de îndrăgita solistă Liliana Laichici, fiică a comunei.










































































































































































