Primăria Lugoj aşteaptă ca în perioada următoare comercianţii care doresc să-şi expună produsele specifice de 1 şi 8 martie să depună cereri la sediul instituţiei. Singura zonă din Lugoj în care vânzătorii îşi pot amenaja tarabele este Piaţa Iosif Constantin Drăgan. Până acum au fost făcute 20 de solicitări de către comercianți, mai puține decât anul trecut în această perioadă, când a fost înregistrat un număr aproape dublu de cereri.Primăria Lugoj aşteaptă ca în perioada următoare comercianţii care doresc să-şi expună produsele specifice de 1 şi 8 martie să depună cereri la sediul instituţiei. Singura zonă din Lugoj în care vânzătorii îşi pot amenaja tarabele este Piaţa Iosif Constantin Drăgan. Până acum au fost făcute 20 de solicitări de către comercianți, mai puține decât anul trecut în această perioadă, când a fost înregistrat un număr aproape dublu de cereri.
Angelica Rus, purtător de cuvânt Primăria Lugoj:
Până în prezent au fost depuse 20 de solicitări pentru expunere spre vânzare produselor specifice zilelor de 1 și 8 martie. Comercianții care doresc să-și expună spre vânzare aceste produse pot depune cererile până în data de 28 februarie.
Pentru cei care doresc să închirieze suprafeţe în Piaţa Iosif Constantin Drăgan, costul este de 2 lei metru pătrat pe zi pentru spaţii între unu şi 5 metri şi 1 leu metru pătrat pe zi pentru suprafeţe de peste 5 metri. De asemenea, o parte dintre cele 12 căsuțe vor fi deschise și în perioade următoare cu produse specifice. Pentru restul căsuțelor va fi organizată o nouă licitație săptămâna viitoare.