Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

PERCHEZIȚII LA TRAFICANȚI DE MIGRANȚI

Operațiune fulger în această dimineață la Timișoara și Arad. Polițiștii de la Combaterea Crimei Organizate și ofițeri DGA au descins la nu mai puțin de 15 adrese la membrii unei grupări care se ocupa cu traficul de migranți. Liderul grupării a fost ridicat de oamenii legii din Timișoara, dintr-un bloc de garsoniere și este un cetățean de origine siriană. Rețeaua a fost monitorizată mai bine de șase luni, timp în care traficanții au încercat să transporte peste graniță mai mulți transfugi. Migranții proveneau din Irak, Afganistan și Siria și intenționau să ajungă în țări precum Germania și Austria, iar pentru asta plăteau până la 10.000 de euro de la locul de plecare până la destinație. Traficanții aveau legatură cu o retea europeană și aveau la dispoziție TIR-uri cu care transportau migranții. Grupurile erau organizate încă de pe teritoriul Turciei. Anchetatorii spun că până acum au fost traficați sute de migranți. Nu mai puțin de 20 de persoane sunt vizate în operațiunea de azi-dimineață, iar 6 dintre suspecți au fost duși la audieri la sediul DIICOT Timișoara.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un moment emblematic din istoria sportului va fi celebrat la Lugoj printr-un eveniment dedicat performanței. Casa de Cultură „Traian Grozăvescu” organizează, sâmbătă, 3 octombrie...

Știri

Toamna aduce din nou sărbătoare la Giroc. Cea de-a patra ediție a Festivalului Recoltei va avea loc sâmbătă, 26 septembrie, începând cu ora 12:00,...

Administrație

Un nou proiect de modernizare a clădirilor de locuințe intră în atenția administrației locale din Lugoj. Contractul de finanțare pentru eficientizarea energetică a blocului...

Știri

Un incendiu de amploare a izbucnit miercuri seară în localitatea Honorici, județul Timiș, iar o casă a fost cuprinsă de flăcări pe o suprafață...