Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Advertorial

ANUNȚ PRIMĂRIA LUGOJ pentru elaborarea proiectului de hotărâre privind stabilirea și aprobarea tarifelor practicate în piețe, târguri și oboare, începând cu anul 2026, în Municipiul Lugoj

Astăzi, 27.11.2025, Municipiul Lugoj – prin Primar, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre, anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de elaborare a proiectului următorului act normativ:

Proiect de hotărâre privind stabilirea și aprobarea tarifelor practicate în piețe, târguri și oboare, începând cu anul 2026, în Municipiul Lugoj

Activitatea de administrare și gestionare a pieței este asigurată de Compartimentul Piețe, Târguri și Oboare din cadrul Direcției Venituri și are la bază HCL nr. 145/2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al piețelor, târgurilor și oboarelor din Municipiul Lugoj.

Prin Hotărârea nr.18/2016, Consiliul Local al Municipiului Lugoj au aprobate tarifele practicate în piețe, târguri și oboare.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Actualizarea tarifelor este necesară având în vedere:

  • majorarea costurilor de funcționare (energie electrică, apă, salubritate, servicii de pază, întreținere clădire, cheltuieli cu personalul);
  • cerința legală de acoperire a cheltuielilor din venituri proprii, conform Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  • investițiile realizate/necesare în modernizarea spațiilor de vânzare și a infrastructurii piețelor;
  • armonizarea tarifelor cu nivelul practicat în alte localități similar;
  • necesitatea asigurării unui serviciu public eficient, sigur și igienic pentru producători și consumatori.

Stabilirea și actualizarea tarifelor se realizează în conformitate cu:

  • Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  • OUG nr. 57/2019 – Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
  • Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională – republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  • Regulamentul de organizare și funcționare a piețelor aprobat prin HCL nr.145/2014 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare al piețelor, târgurilor și oboarelor din Municipiul Lugoj;
  • Alte acte normative aplicabile domeniului.

Analizând costurile activității aferente anului 2025 (perioada ianuarie – octombrie) se evidențiază faptul că acestea depășesc veniturile acestei activități, iar în consecință tarifele existente nu mai asigură un nivel minim de sustenabilitate economică.

Totodată, precizăm faptul că tarifele practicate până în prezent nu au mai fost actualizate din anul 2016, iar în această perioadă rata inflației cumulată a fost de 57%.

Tarifele propuse mențin un nivel accesibil pentru producătorii agricoli locali, încurajând comercializarea produselor autohtone.

Tarifele propuse permit acoperirea costurilor de funcționare fără a genera un profit excesiv.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Proiectul de hotărâre a fost inițiat având în vedere art. 7 alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată.

Documentaţia aferentă proiectului de act normativ include: referatul inițiatorului, referatul de oportunitate , textul complet al proiectului de hotărâre și anexa care face parte integrantă din proiectul de hotărâre.

Documentaţia poate fi consultată pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Lugoj (www.primarialugoj.ro), Secțiunea – Documente publice – Transparență decizională – Anunțuri, precum și la sediul instituţiei din Lugoj, Piața Victoriei, nr. 4.

Proiectul de act normativ se poate obţine în copie, pe bază de cerere depusă la Serviciul relații cu cetățenii și mass-media.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Propuneri, sugestii, opinii cu valoare de recomandare privind proiectul de act normativ supus procedurii de transparenţă decizională se pot depune până la data de 08.12.2025 ca mesaj în format electronic pe adresa de e-mail: contact@primarialugoj.ro; prin poştă, la adresa: Primăria Municipiului Lugoj, Piața Victoriei, nr. 4, Lugoj, jud. Timiș sau la sediul instituţiei, la Serviciul relații cu cetățenii și mass-media , Luni-Joi între orele 8-16.30 și Vineri între orele 8-14, conform Formularului pentru colectarea de propuneri, sugestii și opinii cu valoare de recomandare existent pe pagina de internet a Primăriei Municipiului Lugoj (www.primarialugoj.ro), Secțiunea – Documente publice – Transparență decizională.

Materialele transmise vor purta mențiunea – Propuneri pentru proiectul de hotărâre privind stabilirea și aprobarea tarifelor practicate în piețe, târguri și oboare, începând cu anul 2026, în Municipiul Lugoj

Propunerile, sugestiile, opiniile cu valoare de recomandare vor fi publicate pe pagina de internet a instituției, Secțiunea – Documente publice – Transparență decizională – Anunțuri. Nepreluarea recomandărilor formulate şi înaintate în scris va fi justificată tot în scris.

Pentru cei interesaţi există şi posibilitatea organizării unei întâlniri în care să se dezbată public proiectul de act normativ, în cazul în care acest lucru este cerut în scris de către o asociaţie legal constituită sau de către o altă autoritate sau instituţie publică până la data de 08.12.2025.            Pentru informaţii suplimentare, vă stăm la dispoziţie la următoarele date de contact: telefon: 0256/352240, e-mail: contact@primarialugoj.ro, persoană de contact: Vago Adela-Vasilica.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Vă recomandăm

Știri

Ștrandul Municipal din Lugoj își reia activitatea. Complexul de agrement va primi din nou vizitatori începând de sâmbătă, 25 iulie 2026, de la ora...

Advertorial

Titlul Hotărârii Consiliului Local al Municipiului Lugoj adoptată în ședința extraordinară din data de 20.07.2026: Hotărârea Consiliului Local nr.185 privind aprobarea contractării unui împrumut...

Știri

22 iulie este Ziua oficială a municipiului Lugoj, dată care marchează intrarea Armatei Române în oraș, în anul 1919, și instaurarea administrației românești în...

Cultură

Gala Premiilor Lugojene se va desfășura de acum înainte în ediție estivală, în cadrul sărbătorilor prilejuite de Ziua Lugojului. Evenimentul va avea loc joi,...