Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

elena danciu
Mobila de Caliate

Politică

Negocieri pentru formarea guvernului. Ce condiții pun partidele.

Negocieri pentru formarea noului Guvern. Știm ce formațiuni vor să participe la guvernare, însă liderii acestora sunt destul de reținuți atunci când vine vorba despre numele celor care ar urma să ocupe portofoliile de la Palatul Victoria. Cum merg negocierile și când vom afla cum arată noul Guvern ne spune Ionuț Gheorghe.

Parfumuri originale pentru BarbatiCe știm până acum e că partidele care ar urma să facă parte din arcul guvernament, PNL, USR PLUS și UDMR, și-au desemnat echipele de negociere. Azi va avea loc prima întâlnire între cele 3 formațiuni.

Va fi o întâlnire în care se vor pune pe hârtie date despre programul de guvernare, unul comun cu care vor merge la Palatul Cotroceni, dar se va discuta și despre cum va arăta noul executiv.

Se dorește, din ce au spus liderii partidelor de dreapta, un Guvern suplu, cu maximum 18 ministere.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Important este să vedem cum o să arate documentul final.

Însă odată cu programul de guvernare se negociază și funcțiile importante din Parlament.

Sunt condiții la care partidele nu vor să renunțe.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

De exemplu, liberalii vor conducerea Camerei Deputaților pentru Ludovic Orban.

USR vrea reforme multe și cere anularea pensiilor speciale.

UDMR are o problemă cu școlile, cere ca noul Guvern să le redeschidă.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

În tot acest timp, PSD, care a rămas singur, deși a luat cel mai mare scor la alegerile generale, vrea să dea premierul.

Liderii social-democrați cer susținerea lui Alexandru Rafila, acum deputat PSD, și i-am auzit vorbind despre un Guvern de uniune națională.

Problema este că în Constituție nu există nicio obligație pentru președintele țării în acest sens.

Publicitate. Scroll pentru a continua.

Dacă cele 3 partide de dreapta se înțeleg și arată că au majoritate în Parlament, atunci Guvernul își poate începe activitatea la Palatul Victoria, după ce miniștrii vor depune jurământul.




tvr.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

ALEGERI 2024

Alin Nica a declarat pentru Radio Timișoara că, în ciuda informațiilor apărute pe surse, nu a fost luată o decizie. “Spiritul Timișoarei nu poate...

ALEGERI 2024

Claudiu Buciu, primarul demis al municipiului Lugoj, a anunțat că va candida independent pentru un nou mandat. Claudiu Buciu subliniază că decizia vine în...

ALEGERI 2024

Anunțul a venit de la președintele PSD Timiș și al Camerei Deputaților, Alfred Simonis. Situația a stârnit reacții acide din partea conducerii liberale din...

ALEGERI 2024

Președintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunțat oficial, în această seară comasarea în iunie a alegerilor europarlamentare și locale. În plus, PSD şi PNL vor...