Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Ministerul Mediului a inaugurat astăzi la Giarmata, lângă Timişoara al doilea centru ReturRO din ţară.

Ministerul Mediului a inaugurat, astăzi, în localitatea Giarmata de lângă Timişoara, cel de al doilea centru ReturRO din ţară, în cadrul Sistemului de Garanţie-Returnare. Este vorba despre o investiţie în valoare de aproape patru milioane de euro, unde s-au creat, în primă fază, 35 de noi locuri de muncă.

Într-o hală cu o suprafaţă de peste 4.000 de mp sunt transportate, numărate şi pregătite pentru reciclare ambalajele de plastic şi aluminiu, provenite de la centrele de colectare din regiune.

Macheta Mobila Magazin Big Mag„Avem peste 50.000 de comercianţi care au interacţionat deja cu Sistemul Garanţie-Returnare, cu compania ReturRO. Am spus încă de la lansarea sistemului că va urma o perioadă de acomodare. Ea se referă atât la comercianţi mai mici sau mai mari, se referă şi la producători şi se referă, nu în ultimul rând, la cetăţenii care se vor obişnui la un moment dat cu acest sistem, prin care plăteşti 0,50 RON garanţie şi recuperezi imediat ce aduci recipientul la acelaşi magazin sau la orice alt magazin din România care vinde băuturi aferente Sistemului de Garanţie-Returnare şi care în mod obligatoriu e şi punct de returnare”, a declarat ministrul mediului, Mircea Fechet.

Sistemul de Garanţie-Returnare din România va funcţiona cu 17 centre industriale regionale, care vor gestiona ambalajele de băuturi colectate de la aproximativ 80.000 de comercianţi. Ministrul mediului spunea că, la numai două luni de la punerea în funcţiune a sistemului, acesta este în grafic, atât în privinţa cantităţilor colectate, cât şi a investiţiilor realizate în infrastructură.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/

Vă recomandăm

Știri

Șoferii din Timișoara trebuie să se pregătească pentru noi modificări în trafic începând de luni, 3 august. Comisia de Circulație a Primăriei Municipiului Timișoara...

Știri

Pregătirile pentru sezonul rece sunt în desfășurare la Timișoara, iar societatea de termoficare Colterm susține că dispune deja de un stoc de cărbune și...

Știri

Un caz grav investigat de autorități s-a încheiat cu arestarea preventivă a unui bărbat de 45 de ani. Acesta este acuzat că ar fi...

Știri

O anchetă de amploare a fost declanșată în județul Timiș, după ce autoritățile au descoperit suspiciuni privind îngroparea ilegală a unor cantități mari de...