Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Lugojul, sub stare de urgență! Oamenii așteaptă disciplinați la rând

Măsurile luate de unitățile private sau instituțiile de stat pentru protejarea împotriva coronavirusului se văd din această dimineață și la Lugoj, după ce a fost decretată starea de urgență. Locul înghesuielii din magazine, unități bancare, farmacii sau furnizori de telefonie mobilă a fost luat de cozile din afara acestora, unde lugojenii așteaptă disciplinați să intre pentru cumpărături sau alte operațiuni necesare.

Deși li s-a cerut să păstreze distanța corespunzătoare între ei, în cazul în care se stă la rând, lugojenii nu s-au conformat în toate situațiile, însă au fost locuri unde recomandările autorităților au fost înțelese corespunzător.

Luni-dimineața, în prima zi a stării de urgență, locuitorii municipiului s-au grăbit să-și plătească facturile de utilități, să scoată bani de la bancomate, să schimbe valută sau să-și refacă stocul de medicamente. Din acest motiv, cozile s-au format imediat, mai ales că în spațiile mici nu au fost acceptate mai mult de patru persoane, iar în marile magazine numărul celor din interior nu a putut fi mai mare de 50.

Cardigan Astfel de restricții au fost puse la Carrefour și Lidl, banca Transilvania, magazinul Orange, Direcția de evidență a populației, farmaciile Catena, iar aceste sunt doar câteva exemple.

În cele mai multe situații, oamenii s-au așezat disciplinați la rând, fără să fie panicați, unii făcând chiar haz de necaz legat de situația actuală. Lucru ce nu a fost pe gustul tuturor, existând și persoane care au solicitat respectarea distanței minime de 1,5 metri.

“Ce să facem, trebuie să avem răbdare că nu este vina nimănui de această situație. Deocamdată e bine că mai avem ce scoate de pe card și ce pune pe masă, de restul numai bunul Dumnezeu știe ce va fi. Sperăm să trecem cu bine și cât mai repede peste acest necaz și să ne reluăm viața normală. Totuși, e bine că lumea nu se panichează chiar atât de tare și prin magazine găsim cam ce ne trebuie”, a spus, Gheorghina S., pensionară.

Pe de altă parte, magazinele sunt bine aprovizionate, astfel că nu este cazul de panică sau de cumpărături în exces.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Anunturi Vanzare Apartament Lugoj
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Lugojul se pregătește să îmbrace haine de sărbătoare! La finalul lunii noiembrie, Piața I. C. Drăgan va deveni locul în care atmosfera specifică sărbătorilor...

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 169/25.08.2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și...

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștința persoanelor interesate faptul că, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr.284 din 29..10.2026, a fost aprobată Lista...

Advertorial

Hotărârea Consiliului Local nr. 273 privind modificarea organigramei și a statului de funcții ale Direcției de Asistență Socială Comunitară Lugoj; Hotărârea Consiliului Local nr....