Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știrile TEN TV

LOTUL 4 AR PUTEA FI GATA ÎN 2019

Chiar dacă pe șantier se muncește de zor și constructorul este lăudat de oficialități, lotul 4 din autostrada Lugoj – Deva este departe de o eventuală deschidere, scrie tion.ro. Lucrările de construcție al acestui lot au ajuns deja la 77% din total, iar la final vor fi 22,1 kilometri, cel mai probabil deschiși circulației în a doua parte a anului 2019. Membrii asociației Pro Infrastructură au realizat de curând o filmare aeriană a acestei porțiuni de autostradă aflată în construcție. Se vede activitate intensă din partea constructorului și organizația apreciază că cea mai mare parte a lucrărilor ar putea fi finalizată încă din acest an. Totuși, remarcă cei de la Pro Infrastructură, la dealul unde a fost peștera cu lilieci de la Șoimuș volumul de lucru este prea mare pentru a fi terminat în acest timp. Până în prezent constructorul s-a concentrat pe partea de săpătură, urmând faza de umpluturi, terasamente și consolidare a versantului. Estimările asociației Pro Infrastructură spun că acest lot ar putea fi finalizat în 2019, dar, avertizează că lotul nu va putea fi folosit fără terminarea nodului de la Ilia, care face parte din lotul 3, cel care a creat numeroase dispute între constructor și beneficiar.

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Lucrările la tronsonul lipsă al autostrăzii A1 Margina–Holdea au trecut de un punct esențial. Toate tunelurile de pe șantier au fost străpunse în totalitate,...

Știri

Lucrările de la Podul de Fier au intrat într-o etapă importantă. Constructorul a început vopsirea întregii structuri metalice, iar intervenția presupune luarea unor măsuri...

Știri

Șoferii care circulă vineri pe autostrada A1, pe sensul de mers Timișoara – Lugoj, trebuie să ia în calcul întârzieri. Direcția Regională de Drumuri...

Știri

Accidentul s-a produs la kilometrul 537 al autostrăzii A1, pe direcția Arad – Timișoara. La fața locului au intervenit pompierii militari din cadrul Detașamentului...