În a doua zi de Crăciun, la 26 decembrie, Biserica o prăznuiește pe cea care a dat naștere lui Hristos Dumnezeu, pe Maica Domnului, pe „cea mai cinstită decât heruvimii și mai mărită, fără de asemănare decât serafimii”.
Soborul sau Adunarea Prea Sfintei Născătoare de Dumnezeu reprezintă adunarea (la slujbă) a credincioșilor în cinstea Maicii Domnului, potrivit regulii după care a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au contribuit la eveniment sau sunt în directă legătură cu el.
De aceea, în această zi este prăznuită Fecioara Maria, cea care l-a născut cu trup pe Cel care a adus mântuirea lumii.
Romano- catolicii îl sărbătoresc, în a doua zi de Crăciun pe Sfântul Ștefan, primul martir ucis pentru că mărturisise credința lui Isus.
Soborul Macii Domnului este unul din cele cinci mari praznice din anul bisericesc închinate Sfintei Fecioare Maria. De asemenea, este una din cele mai vechi sărbători în cinstea Fecioarei Maria, care datează încă din secolul al V-lea. Soborul Maicii Domnului a devenit model de sărbătoare și pentru alți sfinți precum Soborul Sfinților Ioachim și Ana, Soborul Sfântului Ioan Botezătorul sau Soborul Sfinților Arhangheli.
Astăzi, adunarea cea cerească se unește cu adunarea pământească în jurul Maicii Domnului pentru a cinsti sfințenia Sa. Pruncul pe care L-a născut Fecioara Maria este cu adevărat Dumnezeu. Fecioara Maria reprezintă astfel omenirea în fața lui Dumnezeu, se face templu curat al Lui Hristos, primindu-L și născându-L pe Mesia, devenind astfel mijlocitoare pentru noi în fața Domnului, Eva cea nouă, mama noastră a tuturor.
Tot astăzi este pomenit Sfântul Cuvios Nicodim cel Sfințit de la Tismana. A fost unul dintre marii întemeietori de așezăminte monahale și duhovnici ai Țării Românești din secolul al XIV-lea.
S-a născut în satul Prilep din Serbia în anul 1320, fiind înrudit cu despotul sârb Lazăr și cu domnul român Nicolae Alexandru Basarab. Deprins încă din copilărie cu citirea Scripturilor, și-a părăsit familia la o vârstă mică și a plecat la Muntele Athos, unde a devenit monah. S-a stabilit apoi la Mănăstirea Hilandar, al cărei egumen a devenit mai târziu.
Datorită virtuților sale alese, a fost trimis de cneazul Lazăr al Serbiei să stingă conflictul izbucnit între Patriarhia de Constantinopol și Biserica Sârbă, misiune încununată de succes. Părăsind Athosul, după ce a petrecut o vreme aproape de Vidin (Bulgaria), a venit în Țara Românească, în 1364, și s-a stabilit pe valea râului Vodița. Acolo a construit o mănăstire, cu ajutorul domnilor Vladislav I și Radu.
În 1388 a ctitorit Mănăstirea Tismana, pe valea pârâului cu același nume. La bătrânețe, lăsând conducerea mănăstirii unui ucenic, Sfântul Nicodim s-a retras într-o peșteră, unde a trăit în post aspru, privegheri neîncetate și rugăciune. Către sfârșitul secolului al XIV-lea, împreună cu alți ucenici a întemeiat Mănăstirea Vișina de pe Valea Jiului, iar în 1400 Mănăstirea Prislop.
