Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

ALEGERI 2024

Fostul primar Claudiu Buciu a depus contestație, împotriva ordinului prin care și-a pierdut mandatul!

Claudiu Buciu, primarul demis al Lugojului a depus, luni, 18 iulie, o contestație împotriva ordinului prin care prefectul de Timiș a decis să-i înceteze mandatul. Buciu consideră că decizia nu a fost corectă pentru că nu s-a ținut cont de faptul că a avut mereu domiciliul în Lugoj. În mod normal în 30 de zile, instanța ar trebui să ia o decizie, în privința contestației. Dacă aceasta va fi acceptată, Claudiu Buciu se întoarce pe funcția de primar. Totuși, practica contrazice realitatea! În cazurile altor primari suspendați, din alte motive, termenul de 30 de zile a fost cu mult depășit. 

„Principalele argumente sunt că Prefectura Timiș nu a luat în calcul faptul că am avut mereu domiciliul în Lugoj și nici faptul că sunt și cetățean german, deci am dreptul să candidez, să fiu ales și să îmi exercit mandatul în condițiile legislației europene, adică chiar dacă nu am domiciliul sau reședință în localitatea în care sunt primar. Consider că votul dat de cetățenii municipiului Lugoj nu poate fi dat la o parte printr-o decizie administrativă”, a declarat Claudiu Buciu, fostul primar al Lugojului.

În cazul în care decizia va fi respinsă, Buciu își va pierde definitiv mandatul, deoarece nu mai există nicio cale de atac. În această situație, municipiul Lugoj va fi condus de primarul interimar, până la organizarea alegerilor de către Guvern. Și aici există un termen, conform legii, de 90 de zile, însă nici acesta nu a fost respectat în cazul altor primari demiși.

sursa: lugojeanul.ro

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Dami Ornament/
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Se împlinesc 30 de ani de la inaugurarea primului centru civic al Lugojului post–decembrist. Vechiul Corso, situat între magazinul cu emblema de neconfundat ”Electrice”...

ALEGERI 2024

Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut, în urmă cu scurt timp, o declarație la Palatul Cotroceni. „Astăzi, Curtea Constituțională a României a decis să...

ALEGERI 2024

Procesul pentru alegerea președintelui României va fi reluat în totalitate, Guvernul României urmând să stabilească noi date ale alegerilor. „CCR anunţă că în şedinţa...

ALEGERI 2024

Este vorba despre rezultate provizorii după centralizarea a peste 99.94, % din procesele verbale din ţară. Elena Lasconi l-a depășit pe Ciolacu și intră...