Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Știri

Daniel Gabriel Olariu, invitat în America la conferinţa asociaţiilor profesionale pentru dezmembrarea avioanelor

Lugojeanul Daniel Gabriel Olariu, director al companiei Oneiric Solutions, care din toamna acestui an va deschide pe Aeroportul din Caransebeş un centru de dezmembrare de avioane scoase din uz şi de vânzare a pieselor rezultate, s-a aflat în perioada 24 si 26 iunie, la Scottsdale, Arizona.

Aici a avut loc conferinţa anuală a celor două asociaţii mondiale ale companiilor care se ocupă cu dezmembrarea avioanelor scoase din uz şi cu vânzarea pieselor rezultate. Cele două asociaţii profesionale AFRA şi ASA îşi au sediul în Washington şi au membri în întreaga lume.

“Societatea Oneiric Solutions SRL a devenit membru al AFRA, în martie 2018, şi se află în procedura de acreditare internaţională. La lucrările Conferinţei au participat reprezentanţi ai companiilor membre, ai  companiilor producătoare de avioane, precum şi ai asociaţiei de transport în aviaţie IATA. Roy Resto, consultantul angajat de Oneiric Solution pentru dezvoltarea centrului de la Caransebeş, a fost principalul vorbitor la cele două sesiuni. De alftfel, domnia sa este angajat de cele două asociaţii profesionale să scrie manualele de bune practici în această industrie”, a declarat Daniel Gabriel Olariu, omul de afaceri lugojean.

sursa: lugojeanul

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Contakt
Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Știri

Un accident rutier grav s-a produs vineri dimineață, 14 august 2026, pe DN6, în localitatea Jena, județul Timiș. Evenimentul a avut loc în jurul...

Știri

Doi cetățeni români au fost identificați și reținuți în municipiul Caransebeș, în baza unor mandate europene de arestare emise de autoritățile judiciare din Germania....

Știri

Cei care au programate călătorii cu avionul de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timișoara trebuie să își verifice din timp rezervările. În luna...

Știri

O alertă alimentară vizează direct județele din vestul României. Un sortiment popular de înghețată, distribuit în magazinele Lidl din Timișoara, Lugoj, Arad și Caransebeș,...