Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Sănătate

[FOTO-VIDEO] Cel mai performant RMN din vestul țării, se află de vineri la LUGOJ

Vineri, 22 octombrie a fost inaugurat, Centrul Medical de Diagnoză RMN-Lugoj, o importantă investiție in plan medical, atât de necesară pentru lugojeni dar și pentru întreaga zonă.

Centrul dispune de cel mai performant aparat RMN 3 Tesla din Vestul țării și este o investiție a medicului tunisian, Hadiji Souhaiel, președintele Ligii Tunisienilor, care a accesat fonduri europene prin programul Regio, 55% din valoarea acestuia și 45%, fiind participarea doctorului Hadiji Souhaiel.

De remarcat prezența la eveniment a excelenței Sale, doamna ambasador a Tunisiei Raja Jhinaoui Ben Ali, care în cuvântul său a felicitat pe doctorul Hadiji pentru efortul și munca depusă în realizarea acestei investiții și nu numai, subliniind aportul adus de acesta la sănătatea cetățenilor din comunitate.

Primarul Lugojului, Claudiu Buciu a subliniat importanța unor astfel de investiții în sănătate, cu atât mai mult că aceasta este una privată, l-a felicitat pe dr.Hadiji  și l-a asigurat, că pentru tot ce a realizat, de cand este membru al comunității noastre, a câștigat, cu siguranță, încrederea lugojenilor.

La festivitatea de inaugurare a Centrului Medical de Diagnoză RMN-Lugoj au mai participat și au avut alocuțiuni, subprefectul de Timiș, Andrei Molnar, dr. Delia Barbu, președinta Colegiului Medicilor Stomatologi din jud. Timiș, Mihaela Cuțui vicepreședinta Colegiului Medicilor Stomatologi din județ, pe probleme de legislativ și Viorel Coifan, consilier al Președintelui CJT, reprezentanți ai CJArad, alte oficialități locale și județene.

Publicitate. Scroll pentru a continua.
Anunturi Vanzare Apartament Lugoj

Centru Medical de Diagnoză RMN-Lugoj este situat pe strada Timișoarei nr. 149 A (la parterul fostei fabrici Muschong),lângă intreprinderea Mondial.

Important de reținut este că începând cu 1 ianuarie anul viitor, Centru Medical de Diagnoză RMN-Lugoj  va avea contract cu Casa Județeană de Asigurări de Sănătate Timiș.

Vă invităm să vizionați, AICI un interviu interesant cu dr.Hadiji Souhaiel despre această investiție și cum puteți să beneficiați de acest aparat RMN, cât va costa o investigație, programul de lucru dar și ce facilități acordă doctorul tunisian, celor în nevoi sau cu o situație socială mai dificilă.

 

Adaugă un coment

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vă recomandăm

Advertorial

Începând cu 9 noiembrie 2026, locuitorii din Zona 0 Ghizela vor putea preda gratuit deșeurile voluminoase din gospodării, în cadrul campaniei trimestriale organizate de...

Știri

Lugojul se pregătește să îmbrace haine de sărbătoare! La finalul lunii noiembrie, Piața I. C. Drăgan va deveni locul în care atmosfera specifică sărbătorilor...

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștința cetățenilor faptul că, odată cu intrarea în vigoare a Legii nr. 169/25.08.2026 privind Codul amenajării teritoriului, urbanismului și...

Advertorial

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștința persoanelor interesate faptul că, prin Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Lugoj nr.284 din 29..10.2026, a fost aprobată Lista...