Connect with us

Bună, ce dorești să cauți ?

Foto-Video-Nunta Timisoara

Advertorial

ANUNȚ PRIMRIA LUGOJ, privind ,,Drumul de mare viteză Caransebeș – Lugoj“

Primăria Municipiului Lugoj aduce la cunoștință faptul că, începând cu data de 01.09.2025, a fost demarată campania privind studiile de teren pentru obiectivul de investiții ,,Drum de mare viteză Caransebeș – Lugoj“, respectiv investigații arheologice, geotehnice și ridicări topografice.

În conformitate cu prevederile legislației în vigoare, proprietarii terenurilor aflate pe coridorul de expropriere sunt obligați să permită accesul pe proprietate operatorilor economici care execută respectivele investigații. În cazul unor eventuale deteriorări dovedite ale terenului, proprietarii au dreptul la despăgubiri, care vor fi plătite de către operatorii economici respectivi.

Informații suplimentare se pot obține la numărul de telefon 0256 / 351620, interior 261 – Compartiment cadastru, din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj.

Vă recomandăm

Advertorial

Astăzi, 23.10.2026, Municipiul Lugoj – prin Primar, în calitate de inițiator al proiectului de hotărâre, anunţă deschiderea procedurii de transparenţă decizională a procesului de...

Știri

Locuitorii cartierului Cotu Mic din Lugoj trebuie să își pregătească rezerve de apă pentru marți, 20 octombrie. Aquatim anunță întreruperea temporară a alimentării cu...

Știri

Locuitorii din Tapia, localitate aflată lângă Lugoj, trebuie să se pregătească pentru cinci zile fără apă la rețea. Aquatim a anunțat că, începând de...

Advertorial

Titlul Hotărârilor Consiliului Local al Municipiului Lugoj adoptate în ședința extraordinară din data de 08.10.2026, pentru a fi aduse la cunoștința publică: Hotărârea Consiliului...